Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SMURD-ul, atacat cu furci şi topoare la Botoşani. Medicii s-au baricadat în ambulanţă de frică, 3 echipaje de poliţie au intervenit

Caz halucinant la Botoşani, comuna Tudora, unde un echipaj medical SMURD, chemat să acorde asistenţă medicală unui bărbat rănit, a ajuns să fie atacat şi sechestrat chiar de presupusa victimă, dar şi de familia acestuia.

de Redactia Observator

la 27.06.2018 , 17:59

Caz halucinant la Botoşani, comuna Tudora, unde un echipaj medical SMURD, chemat să acorde asistenţă medicală unui bărbat rănit, a ajuns să fie atacat şi sechestrat chiar de presupusa victimă, dar şi de familia acestuia.

Un apel la serviciul 112 anunţa că un bărbat a suferit o plagă tăiată la mâna stânga şi sângera puternic.

La faţa locului a fost trimis echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, care a nimerit, însă, în mijlocul unui întreg scandal, membrii familiei, cât şi victima fiind într-o stare avansată de ebrietate.

Articolul continuă după reclamă

Deşi iniţial bărbatul a acceptat să urce în ambulanţă pentru a primi îngrijiri medicale, ulterior a devenit violent verbal şi fizic cu cadrele medicale. A început să le ameninţe, a rupt foile medicale de caz şi a fugit din ambulanţă, ţipând că medicii vor să îl omoare.

Din curte, tatăl acestuia a ieşit cu o toporişcă şi striga la personalul medical că sunt „oamenii primarului”, moment în care cei din ambulanţă s-au văzut nevoiţi să se încuie în interiorul autosanitarei şi să sune la 112 pentru a cere ajutorul poliţiei.

La faţa locului au ajuns nu mai puţin de trei echipaje de poliţie, care s-au chinuit să liniştească spiritele, în cele din urmă poliţiştii fiind nevoiţi să folosească spray-ul lacrimogen şi să îl încătuşeze pe pacientul recalcitrant.

Acesta a fost transportat la Urgenţe, în cele din urmă, după care la Secţia de Psihiatrie, unde a şi rămas internat.

Poliţiştii l-au amendat pe scandalagiu cu 1.000 de lei pentru deranjarea liniştii şi ordinii publice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » SMURD-ul, atacat cu furci şi topoare la Botoşani. Medicii s-au baricadat în ambulanţă de frică, 3 echipaje de poliţie au intervenit