Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șofer de TIR, la un pas de moarte după ce a lovit o betonieră și s-a răsturnat cu mastodontul de pe un pod din Vâlcea

Un accident care s-ar fi putut încheia cu o tragedie a avut loc în Vâlcea, după ce un TIR s-a răsturnat de pe un pod. Șoferul a lovit o betonieră pe DN 7 și a pierdut controlul volanului. Din fericire, acesta a reușit să iasă din mastodont înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, dar a fost rănit şi primeşte îngrijiri medicale.

de Redactia Observator

la 16.10.2023 , 18:55

Șofer de TIR, la un pas de moarte după ce a lovit o betonieră și s-a răsturnat cu mastodontul de pe un pod din Vâlcea Șofer de TIR, la un pas de moarte după ce a lovit o betonieră și s-a răsturnat cu mastodontul de pe un pod din Vâlcea - ISU Vâlcea

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 7, la Milcoiu.

”Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 60 de ani, din judeţul Bacău, în timp ce conducea un autotren, în localitatea Milcoiu, km 157+ 50 m, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o betonieră,  moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, căzând de pe pod, în râul Topolog”, a transmis IPJ Vâlcea.

Poliţiştii încearcă să stabilească acum cum s-a produs accidentul

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii încearcă să stabilească acum cum s-a produs accidentul.

Pe acelaşi subiect

La rândul lor, reprezentanţii ISU Vâlcea au transmis că şoferul autotrenului s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenţie.

”Prezintă traumatism cranio-cerebral şi este evaluat de către echipajul SAJ. Pompierii militari asigura măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor”, a transmis ISU Vâlcea.

Tirul transporta gresie, iar traficul în zonă nu este afectat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Șofer de TIR, la un pas de moarte după ce a lovit o betonieră și s-a răsturnat cu mastodontul de pe un pod din Vâlcea