Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şoferul unui bolid a ignorat indicatorul de oprire, provocând un accident cu mai multe maşini, într-o intersecţie din Constanţa

Neglijenţa unui şofer putea duce la urmări tragice în Constanţa. A ignorat semnul STOP la intrarea într-o intersecţie şi a provocat un accident în lanţ în care a fost implicată inclusiv o Ambulanţă. Doi copii se aflau în autospecială.

de Redactia Observator

la 30.07.2019 , 11:26

Neglijenţa unui şofer putea duce la urmări tragice în Constanţa. A ignorat semnul STOP la intrarea într-o intersecţie şi a provocat un accident în lanţ în care a fost implicată inclusiv o Ambulanţă. Doi copii se aflau în autospecială.

Accidentul a avut loc într-o intersecţie aglomerată a oraşului. De vină ar fi conducătorul unui SUV.

Din fericire, cei doi copii, mamele lor şi personalul medical au scăpat doar cu sperietura. Însă şoferul taxiului şi pasagera sa au avut nevoie de spitalizare.

Vezi și

Soferul care a provocat accidentul a fost testat pentru consum de alcool iar rezultatul a fost negativ.

Cei doi copii au fost preluați de o altă salvare si dusi la Tulcea, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporalã. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şoferul unui bolid a ignorat indicatorul de oprire, provocând un accident cu mai multe maşini, într-o intersecţie din Constanţa