Video Șofer teribilist și inconștient, drifturi cu BMW-ul într-o parcare din Constanţa. Tânărul a fost filmat de o cameră de supraveghere
Un tânăr din Constanţa s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, după ce a confundat o parcare cu o pistă de raliu. Şoferul teribilst a fost filmat de o cameră de supraveghere în timp ce făcea drifturi, deşi în zonă erau mai multe persoane.
Pentru că locul era monitorizat de poliţia locală, nu a durat mult până un echipaj a ajuns în zonă şi a întrerupt brusc distracţia individului.
"Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul acestor camere un autovehicul al cărui conducător efectua cu intenție manevre de derapare, întoarceri bruște, în parcare amenajată în apropierea plajei Modern. Această faptă reprezenta un pericol pentru conducătorul de autovehicul dar și pentru celelalte persoane aflate în zonă fiind necesară direcționarea unui echipaj în zonă pentru verificări și măsuri, conform competențelor.
Această intervenție a fost posibilă ca urmare a monitorizării camerelor video în dispeceratul poliției locale precum și a intervenției unui echipaj de poliție locală în zonă.
În consecință, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de de 1000 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021. Este important să subliniem că polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare", au transmis oamenii legii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰