Şofer turc, prins la vama Calafat cu un copil de 11 ani ascuns în cabina camionului. Nu avea viză pentru România
Un copil ascuns în cabina unui camion a fost depistat de polițiștii de frontieră doljeni. Copilul este fiul șoferului. El a fost ascuns de tatăl său deoarece nu avea viză de intrare în România.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au depistat sâmbătă un copil ascuns în cabina unui camion.
„La data de 05.10.2024, în jurul orei 19.00, s-au prezentat pentru intra în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, județul Dolj, un cetățean turc în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autocamion. Împreună cu acesta mai călătorea un conațional în vârstă de 51 de ani, având calitatea de șofer de rezervă. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră doljeni au efectuat un control amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperit, în cabina mijlocului de transport, ascuns în patul superior și acoperit cu o pătură, un cetățean turc minor, în vârstă de 11 ani”, a anunțat Poliția de Frontieră.
În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că „minorul este fiul șoferului, iar tatăl acestuia a recurs la acest gest deoarece minorul nu deținea o viză pentru a intra în România”.
Cele trei persoane au primit interdicția de a intra în România pe o perioadă de cinci ani. Conform protocolului româno-bulgar, cei trei cetățeni și autocamionul au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰