Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Solstiţiul de vară 2021. Începe vara astronomică, 21 iunie este cea mai lungă zi din an

Solstiţiul de vară marchează începutul verii astronomice şi este momentul în care ziua este mai lungă, iar noaptea cea mai scurtă. În 2021, solstiţiul de vară are loc pe 21 iunie, la ora 6:32. Durata zilei va fi 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m. După această dată, zilele încep să se micșoreze, fenomen care va dura până pe 21 de decembrie, când este solstiţiul de iarnă.

de Veronica Micu

la 21.06.2021 , 07:09

Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" anunţă pe site că în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33'.

Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor. 

Iluminarea planetei la solstițiul de vară

astro-urseanu.ro

Articolul continuă după reclamă

Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27'. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27' distanţa unghiulară nord faţa de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

Pe acelaşi subiect

Denumirea de Solstiţiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcarii Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopţii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopţi albe".

După momentul Solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Solstiţiul de vară la români, legat de sărbătoarea Sânzienelor

La români, solstiţiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată în ziua de 24 iunie. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister şi magie, fiind favorabilă vrăjilor şi descântecelor de dragoste. Există interdicţii pentru femei, care nu au voie să lucreze în gospodărie, la câmp şi, în general, pentru oameni, de a nu umbla la răscruce de drumuri, în apropierea apelor, prin locuri ascunse, acolo un Zânele te ameţesc prin dansurile lor lascive, ajungând să-ţi ia minţile.

Solstiţiul de vară este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor, potrivit news.ro. Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Solstiţiul de vară 2021. Începe vara astronomică, 21 iunie este cea mai lungă zi din an