Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorina, tânăra dispărută găsită moartă în Cluj, ar mai fi încercat în trecut să îşi ia viaţa. Suferinţa fetei, ascunsă în spatele zâmbetelor

Deznodământ tragic în cazul unei tinere din Cluj, dată dispărută de familie de marţi dimineaţă şi căutată de zeci de voluntari şi forţe de ordine. Femeia de 26 de ani a fost găsită fără viaţă pe un câmp. Din primele indicii găsite de anchetatori ar fi vorba de o sinucidere. De alfel apropiaţii spun că tânăra ar mai fi avut în trecut tentative să-şi ia viaţa.

de Alex Prunean

la 25.01.2024 , 13:33

După 2 zile de căutări ample, Carla- Sorina, tânăra de 26 de ani a fost găsită fără suflare pe acest câmp din apropierea localităţii Gârbău. Locul unde a fost găsită se află la aproximativ un km de cea mai apropiată casă dar din cauza întunericului şi a terenului extrem de dificil, salvatorii nu au apucat aseară să ajungă până aici.

Telefonul fetei a fost pornit până în ultima clipă 

Zona a fost împânzită de criminalişti care au acum misiunea de a stabili circumstanţele în care aceasta a decedat. Carla a plecat de acasă marţi dimineaţă şi a fost suprinsă ultima dată de camerele de supraveghere ale Gării din Cluj urcând într-un tren spre Aghireşu, nu a ajuns la destinaţie ci a coborât la Gara din Gâlbău, la 15 km distanţă de Cluj Napoca.

Vezi și

Atât ieri, cât şi azi, zeci de voluntari de la clubul de off road şi moto, dar şi poliţişti şi jandarmi au căutat în toată această zonă pentru că telefonul mobil indicase că se află în această localitate. S-au folosit la căutare atât drone cât şi câini de urmă, dar din păcate când a fost găsită a fost mult prea târziu. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Evenimente » Sorina, tânăra dispărută găsită moartă în Cluj, ar mai fi încercat în trecut să îşi ia viaţa. Suferinţa fetei, ascunsă în spatele zâmbetelor