Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Spațiul aerian al țării, încălcat de drone pentru a 2-a zi la rând. 4 avioane de vânătoare, ridicate de la sol

Pentru a doua zi la rând, războiul din Ucraina s-a simțit și în România. Aseară, o dronă s-a apropiat, iar alta chiar a intrat în spațiul aerian al țării noastre. Localnicii din nordul județului Tulcea au fost avertizați prin două mesaje RO-ALERT, în timp ce Armata României a ridicat de la sol patru avioane de vânătoare. Din fericire, drona a părăsit spațiul aerian. Acesta este al optulea atac de amploare de la începutul lunii februarie, susțin Forțele Aeriene ale Ucrainei.

de Iuliana Pepene

la 27.02.2026 , 08:50

La nici 24 de ore de la ultima alertă pentru nordul județului Tulcea, mesajele de avertizare s-au auzit, din nou, aseară, în Chilia Veche. La ora 17:32, autoritățile au informat locuitorii asupra unei posibile căderi a unor obiecte din spațiul aerian.

"Radarele MApN au semnalat prezența unei drone în proximitatea frontierei de stat cu Ucraina. Vehiculul aerian fără pilot nu a intrat în spațiul aerian național", a declarat colonelul Daniel Nistor, purtător de cuvânt MApN.

Două aeronave F-16 de la Baza Aeriană Fetești au fost ridicate de la sol. 45 de minute mai târziu, a fost emis un nou mesaj RO-ALERT.

Articolul continuă după reclamă

"La ora 18 s-a ordonat ridicarea de la sol a două aeronave Eurofighter Typhoon, în urma observării unui nou vehicul aerian fără pilot. Aeronava a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național, părăsindu-l în jurul orei 18:30, la nord de Sulina", a relatat purtătorul de cuvânt MApN.

Atacul vine după cel de miercuri, când apărarea antiaeriană a Ucrainei a distrus toate rachetele de croazieră și rachetele aer-sol lansate de armata Rusiei.

Zelenski anunţă o nouă întâlnire Ucraina-SUA-Rusia

Prezent ieri la Bruxelles, premierul Ilie Bolojan a participat la lansarea platformei de finanțare East Invest, un mecanism financiar de aproximativ 28 de miliarde de euro, dedicat exclusiv statelor de la granița de est a Uniunii afectate de războiul din Ucraina. Printre ele, și România.

"Cu inițiative ca acestea putem proteja și putem stabiliza regiunile noastre de frontieră", a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Între timp, președintele Zelenski anunță că o întâlnire între Ucraina, Rusia și Statele Unite ar putea să aibă loc în Emiratele Arabe Unite, la începutul lunii martie. Potrivit surselor Observator, Donald Trump va fi invitat să participe la summitul B9 din București, care va avea loc pe 13 mai. Tema principală a întâlnirii va fi securitatea regională și sprijinul pentru Ucraina.

Iuliana Pepene Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Le daţi liber copiilor la tehnologie?
Observator » Evenimente » Spațiul aerian al țării, încălcat de drone pentru a 2-a zi la rând. 4 avioane de vânătoare, ridicate de la sol