Video Spectacol natural pe litoral: delfinii s-au apropiat de țărm mai mult decât de obicei
Toate privirile spre largul mării! Zeci de delfini şi-au făcut apariţia zilele acestea în apropierea plajelor din Constanţa şi Mamaia. Puşi pe joacă, au făcut salturi acrobatice, s-au apropiat mult de ţărm şi s-au lăsat admiraţi minute în şir.
Simpaticele mamifere și-au făcut apariția chiar lângă mal și au făcut spectacol ca la Delfinariu.
„În ultimele zile am văzut foarte mulți delfini, am văzut marsuinii în Marea Neagră, cei mai mici delfini. Ei, de obicei, nu stau alături de oameni. Sunt mai rușinoși, mai timizi, fug repede. A fost ceva deosebit, au fost mai mulți decât de obicei în perioada asta”, a declarat Valentin Marcoci, scafandru.
Spectacol natural pe litoral
Mulți dintre localnicii care se plimbau prin zonă au plecat imediat cu barca în largul mării, ca să vadă mai bine delfinii. Săriturile lor jucăușe și dansul printre valuri au atras toate privirile.
În mai puțin de jumătate de oră ești în mijlocul mării, iar cu puțin noroc poți vedea și delfinii. Plimbarea durează 30 de minute, costă 40 de lei și începe din portul Tomis.
„Programăm o plimbare pe mare. Suntem din București, am venit într-un sejur”, a declarat un turist.
„De multe ori au noroc să vadă și delfini în mediul lor natural. Au venit fix lângă barcă, că nu se sperie de barcă. 70% șanse sunt să vedem și delfini în perioada asta, pentru că marea este liniștită, curată”, a declarat Ionuț Cristescu, căpitan de ambarcațiune de agrement.
În zona litoralului nostru trăiesc aproape 25.000 de exemplare de marsuini, care se avântă spre țărm la sfârșitul primăverii.
„Principalul motiv pentru care ei se apropie în această perioadă este că se încălzește apa, iar bancurile de pești vin spre mal, iar ei se apropie pentru a se hrăni”, a declarat Iulia Proca, reprezentant ONG Mare Nostrum.
Turiștii de pe litoral ar putea fi nevoiți să se mulțumească doar cu spectacolul delfinilor din larg. Reprezentațiile de la Delfinariul Constanța au fost suspendate - contractul pentru mamiferele din Ucraina a expirat. De 1 Iunie sunt programate spectacole gratuite, dar, după aceea, reprezentațiile ar putea continua cu Nini, singurul delfin din Complex.
„Nu are același farmec și nu trimite același mesaj ca și cum ar fi o trupă. Pe anul viitor sperăm să găsim sursa definitivă de finanțare, sursa de delfini”, a spus Dănuț Dinca, director CMSN Constanța.
Cele mai recente negocieri s-au purtat cu reprezentanții unui parc acvatic din Malta, care urmau să doneze cinci delfini, dar discuțiile nu s-au concretizat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
