Video Două studente din Argentina, fascinate de universul Shakespeare de la Craiova: "Este o experienţă minunată"

Mai este foarte puţin timp până când Craiova va deveni un loc veritabil de celebrare a culturii! Ca în fiecare an, oraşul îl celebrează pe William Shakespeare în cadrul unui festival autentic. Actorii au repetat luni de zile pentru ca totul să iasă perfect. Şi munca nu a fost grea doar pentru ei. Organizatorii promit şi mai multe evenimente anul acesta, şi vin cu nu mai puţin de 500 de spectacole pregătite.

de Diana Severin

la 16.05.2026 , 08:20

După luni întregi de pregătiri intense, Craiova devine, din nou, universul lui William Shakespeare. Personajele faimoase ale dramaturgului englez vor fi prezente timp de 11 zile în spaţii culturale, dar şi pe străzile oraşului.

"Procesul a fost cel puţin interesant, asta-i clar. Emoţii, da! Pe mine mă bucură foarte mult proiectul acesta, pentru că mi se pare că oamenii pleacă aşa cu o căldură în suflet", a declarat actriţa Diana Petec.

"Greu, foarte greu, dar, atât timp cât o faci cu bucurie, lucrurile se transformă într-o muncă cât de cât uşoară", a transmis actorul Darko Huruială.

Articolul continuă după reclamă

"Îl interpretez pe Sir Toby Belch din "A douăsprezecea noapte". Port un minunat costum care a fost creat special pentru mine şi personajul meu", a precizat actorul Nicolae Vicol.

Artişti din peste 70 de ţări vin la Festivalul Shakespeare

Şi nu doar actorii noştri vor aduce operele lui Shakespeare la viaţă. Artişti din peste 70 de ţări vor fi prezenţi la festival.

"E o bucurie foarte mare şi e o onoare să joc alături de atâţia oameni din toată lumea", a spus actorul Cătălin Mihai Miculeasa.

Studenţii Erasmus de la Universitatea din Craiova au dat şi ei o mână de ajutor în pregătirea evenimentului. Unii dintre ei vor şi juca.

"Sunt entuziasmată, dar foarte emoţionată. Partea interesantă este că vom vorbi fiecare îl limba lui, deci eu voi fi un Duce (n.r. - Ducele Orsino) vorbitor de spaniolă argentiniană", a subliniat Rita Hostt, studentă din Argentina.

"Să fiu implicată în acest proiect este o experienţă minunată. Învăţ foarte multe. Noi lucrăm mai mult în echipa de producţie şi faptul că vedem cum se fac lucrurile în spatele cortinei este minunat", a adăugat Luciana Opezzo, studentă din Argentina.

Spectacole pentru toate vârstele, în oraş şi pe scenă

Organizatorii s-au asigurat că ediţia de anul acesta va fi cu totul specială.

"Ne-am focusat cât mai mult să ajungem la cât mai mulţi oameni şi să putem da un mesaj cât mai direct. Şi, atunci, avem segmente de vârstă. Avem spectacole de la 0-3 ani, de la 3 la 10 ani, de la 10 la 18, public general. Avem cinema, avem arte vizuale, avem literatură, avem dans, avem operă", a explicat Vlad Drăgulescu, preşedinte festival.

"E o imagine bună pentru oraş şi o picătură de cultură într-un ocean de gri şi, mă rog, probleme de tot felul", a spus un localnic.

"Am fost la ediţia de anul trecut. Mi s-a părut interesant, ceva nou. Adică merită să mergi să vezi ce este pe acolo", a continuat altă persoană.

Festivalul Shakespeare din Craiova începe joia viitoare, pe 21 mai.

Diana Severin Like

Îmi place să descopăr și să cunosc oameni, istorii și locuri. Fiecare poveste mă inspiră, iar curiozitatea este cea care mă motivează să merg mai departe.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați returnat vreodată un obiect vestimentar după ce l-ați purtat la un eveniment?
Observator » Evenimente » Două studente din Argentina, fascinate de universul Shakespeare de la Craiova: "Este o experienţă minunată"