Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Staţiunea cu o istorie de aproape un secol, care se scufundă în gunoaie. Firma de salubrizare angajată de primărie face curăţenie doar opt luni pe an

Râşnov, una dintre cele mai vechi staţiuni din România, cu o istorie de aproape un secol, se scufundă în gunoaie. Oamenii aruncă fără scrupule tone de gunoaie anual în râul care străbate oraşul. Autorităţile încearcă să ţină în frâu fenomenul cu amenzi, însă degeaba. Imaginea staţiunii e aceeaşi 365 de zile pe an.

de Redactia Observator

la 16.02.2024 , 08:33

Oraşul Râşnov de lângă Braşov e străbătut de un râu de gunoaie şi de ani de zile arată la fel. Pe Ghimbăşel, afluent al Oltului, raţele plutesc în derivă printre saci de moloz, canapele rupte şi saltele de pat învechite. În loc de pietre răsar sticle de plastic.

Claudiu Loghin, reporter Observator: Staţiunea turistică naţională Râşnov. Asta scrie pe panoul pe care primăria l-a instalat în acest loc şi prin care anunţă persoanele fizice că aruncarea deşeurilor pe malurile râului se pedepseşte cu amendă între 5.000 şi 10.000 de lei. Câţiva paşi mai încolo este albia râului. Este plin de deşeuri de toate felurile, de la peturi din plastic, deşeuri textile şi chiar aparate electrocasnice.

Mormanele s-au strâns în ultimele patru luni, pentru că firma de salubrizare angajată de primărie să cureţe oraşul face curăţenie doar opt luni pe an, din martie până în octombrie. Localnicii recunosc - oamenii din zonă nu se tem de amenzi.

Vezi și

Localnic: Vine apa, le mai aduce pe aici, mai aruncă şi omul ca să spunem adevărul, ştii?

Reporter: Cine aruncă?

Localnic: Toată lumea! S-au pus şi coşuri de gunoi, şi toate. Degeaba, aruncăm acolo.

Localnic: Toată lumea dă vina pe cei din zonă. Problema e că oamenii din zonă nu pot să arunce tone de PET-uri de acelaşi tip, moloz, că nimeni nu-şi constuieşte încontinuu casei.

Edilul anunţă că va lua măsuri drastice după ce anul trecut a dat șase avertismente și 41 de amenzi, în valoare totală de peste 37 de mii de lei.

Răzvan Iancu, purtător de cuvânt Primăria Râșnov: Anul acesta se vor monta camere de supraveghere pe toată distanţa râului Ghimbăşel. Sperăm că vom identifica persoanele care aruncă deşeuri mult mai uşor.

Mircea Paraschiv, comisar șef, Comisariatul Județean Brașov, Garda Națională de Mediu: Comisariatul Braşov are ca obiectiv şi inspecţia periodică a albiilor de râu pe care o facem de două, trei ori pe an. Sunt şi locaţii predispuse pentru înmagazinarea acestor deşeuri, cu toate că primăriile respective nu sunt vinovate pentru dezaxări. Deşeurile vin de cele mai multe ori din amonte şi se blochează în anumite puncte. 

La nivel de judeţ, autorităţile au dat amenzi pentru aruncarea gunoaielor la întâmplare în valoare de jumătate de milion de lei, potrivit Gărzii de Mediu Braşov.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Staţiunea cu o istorie de aproape un secol, care se scufundă în gunoaie. Firma de salubrizare angajată de primărie face curăţenie doar opt luni pe an