Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Staţiunea montană, luată cu asalt de turişti pentru proprietăţile unice. Şi hotelierii au fost surprinşi de numărul mare al vizitatorilor

Zile de vacanţă la munte, dar cu bălăceală ca la mare! Asta spun cei care preferă să se relaxeze în bazine şi să profite de liniştea şi aerul curat din zonele montane. În staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi, vestită şi pentru aerul cu mult ozon, apa izvoarelor mezotermale nu potoleşte doar gradele lui august, ci are şi proprietăţi vindecătoare.  

de Redactia Observator

la 19.08.2024 , 08:28

Luna concediilor face ca staţiunea Geoagiu Băi să fie asaltată de turişti din toate colţurile ţării. Locurile cele mai căutate aici sunt bazinele cu apă caldă. "Vin din judeţul Târgu Mureş, oraşul Iernut şi am venit aici pentru că tatăl meu a fost, asta e a treia oară când vine şi a zis că în 2009 şi 2011 a fost foarte frumos şi a zis să mai venim şi aici".

Adulţii au fost însă atraşi de proprietăţile terapeutice ale izvoarelor folosite încă din antichitate, în timp ce alţii au venit ca să profite de linişte şi aer curat. "Sunt din Iaşi. Vin la Geoagiu Băi să-mi tratez reumatismul. Mă doare umărul, cotul, genunchiul".

Chiar şi pe administratorii unităţilor de cazare au fost surprinşi de numărul mare al turiştilor. "Surpriza este o creştere, o creştere faţă de anul trecut şi datorită vremii care ne-a ajutat la un moment dat, dar şi a serviciilor care de la an la an încercăm să le ridicăm şi încercăm să menţinem şi să dezvoltăm aceeaşi oază de relaxare cu această apă termală incredibilă", a transmis Dorin Miclăuş, administrator unitate de cazare.

Vezi și

"Aqua Park-ul nostru vă aşteaptă cu o multitudine de bazine interioare şi exterioare cu apă încălzită, locuri minunate de plajă. Avem o oază verde în care vă puteţi bucura de frumuseţea şi liniştea acestui loc", spune Cosmin Ilea, reprezentantul complexului acvatic. În zilele de weekend numărul turiştilor se dublează comparativ cu zilele lucrătoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Staţiunea montană, luată cu asalt de turişti pentru proprietăţile unice. Şi hotelierii au fost surprinşi de numărul mare al vizitatorilor