Antena Meniu Search
x

Statul se împrumută de la români. Se pregăteşte lansarea programului Tezaur

Guvernul va aproba actul normativ prin care statul pregăteşte lansarea programului Tezaur.

Statul se împrumută de la români. Se pregăteşte lansarea programului Tezaur
Statul se împrumută de la români. Se pregăteşte lansarea programului Tezaur

Guvernul va aproba actul normativ prin care statul pregăteşte lansarea programului Tezaur.

În cadrul planului de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice pentru anul 2018, care urmează a fi publicat până la sfârşitul anului, va fi anunţat volumul indicativ aferent emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie.

Acestea vor avea o frecvenţă lunară, termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni urmând a fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice si care vor fi disponibile la sediile unităţilor operative ale Trezoreriei Statului.

Ministerul Finanţelor a anunţat încă de la inceputul anului că vrea să se împrumute din nou de la populaţie prin obligaţiuni tezaur, mentionand acum intr-un proiect legislativ ca acestea vor putea fi vândute nu numai prin Trezoreria statului, ci şi prin intermediul Poştei Române sau prin intermediul altor instituţii de credit.

Titlurile de stat pentru populaţie au un volum estimat de până la 4 mld. lei, iar maturităţile sunt cuprinse între 1 an şi 10 ani, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor la începutul anului. Nivelul dobânzii va fi stabilit prin raportare la randamentul titlurilor de stat cotate pe piaţa interbancară pentru maturitatea respectivă.

MFP va derula o campanie de informare şi promovare a emisiunilor planificate.

Programul Tezaur 

  • -Vor putea fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit 18 ani; 
  • -Valoarea unui titlu de stat este de 1 leu;  
  • -Titlurile au formă dematerializată şi remunerează investitorii cu o dobândă anuală; 
  • - Titlurile pot fi cumpărate doar de la sediile unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, din raza domiciliului fiscal al investitorilor, prin deschiderea unui cont de subscriere si alimentarea acestuia fie prin virament bancar, fie prin depunerea de numerar şi semnarea unui formular de subscriere. Acesta va conţine datele de identificare ale investitorului precum şi numărul şi valoarea titlurilor de stat care se intenţionează a fi subscrise; 
  • - Titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează;
  • - Pentru fiecare emisiune Tezaur va fi anunţată o perioada în limita căreia investitorii vor putea efectua subscrieri. În cadrul planului de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice pentru anul 2018, care urmează a fi publicat până la sfârşitul anului, va fi anunţat volumul indicativ aferent emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie. Acestea vor avea o frecvenţă lunară, termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni urmând a fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice si care vor fi disponibile la sediile unităţilor operative ale Trezoreriei Statului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Statul se împrumută de la români. Se pregăteşte lansarea programului Tezaur