Antena Meniu Search
x

Suntem din nou în vârf! Sărmăluţele româneşti, în topul preferinţelor europenilor

Ştim deja că ne putem mândri cu specialităţile noastre tradiţionale! Acum, o arată şi un top în care România ocupă un onorant loc trei

Ştim deja că ne putem mândri cu specialităţile noastre tradiţionale! Acum, o arată şi un top în care România ocupă un onorant loc trei

Competiţia a fost desfăşurată online la iniţiativa Parlamentului European şi a fost denumită „Gustul Europei" (Taste of Europe).

Concursul a avut loc pe contul de Facebook al legislativului de la Bruxelles şi a fost câştigat de salata tradiţională bulgărească „shopska", care a adunat peste 20.000 de voturi, la distanţă considerabilă de locul doi. Salata shopska, foarte recunoscută la nivel european, are o reţetă simplă, cu ingrediente proaspete şi savuroase. Ea conţine roşii, castraveţi, ceapă, ardei gras, pătrunjel, brânză feta, ulei de floarea soarelui, oţet şi respectiv sare şi piper după gust. Pe locul doi în competiţie s-a plasat supa rece de sfeclă lituaniană, cu peste 6.000 de voturi.

Sarmalele româneşti au reuşit să adune 1.294 de voturi pe contul de Facebook al Parlamentului European, obţinând poziţia a treia în clasament. Conform Agerpres, amatorii de sarmale şi-au împărţit însă voturile între (mai mult sau mai puţin) diferitele sortimente de sarmale propuse de mai multe ţări — sarmalele ungureşti au adunat 301 de voturi, iar sărmăluţele greceşti în foi de viţă au obţinut 952 de voturi. Printre alte feluri de mâncare specifice ţărilor europene, în competiţie au mai intrat spaghetele carbonara italiene (709 voturi), şniţelul vienez (771 voturi), peştele cu cartofi prăjiţi al britanicilor (183 voturi) şi chifteluţele suedeze (146 de voturi).

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Evenimente » Suntem din nou în vârf! Sărmăluţele româneşti, în topul preferinţelor europenilor