Video Tăieri de salarii la Romsilva, care rămâne fără 90% dintre directori. Revolta angajaţilor: "Nu am furat nimic"
Defrişări în uscăciunile din Romsilva. Regia va fi restructurată din temelii, după ani la rând în care a funcţionat într-un desiş de bonusuri şi prime scandaloase. 90% din posturile de directori vor fi eliminate, iar şefilor le va fi evaluată performanţa. În plus, rămân doar o treime din direcţiile silvice. Şi salariile din regia autonomă vor fi trecute prin sită.
Jumătate dintre cele 41 de direcții silvice din țară au avut pierderi anul trecut. Aşa că vor fi comasate cu cele pe profit. În urma reorganizării rămân doar 12. Nici directorii nu scapă de defrişările din Regie. Din 99 de şefi rămân 12. La buget se vor economisi 19 milioane de lei.
"Azi există 41 de direcţii silvice, pentru fiecare județ în parte avem câte o direcţie silvică. Propunerea e de 12 direcții silvice, asta înseamnă o scădere de 70%. Pentru cele 41 de direcții, fiecare are între doi și patru directori. Direcțiile silvice regionale de care vorbim vor avea un director. Vorbim de o scădere de aproape 90% din numărul de directori", a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.
Banii scoşi la luminiş din tăieri vor fi folosiți pentru administrarea pădurilor. "Eu sunt director de 22 de ani. Mie nu, nu îmi este teamă de nicio funcţie. Pe diploma mea scrie inginer silvic, nu scrie director. Direcţia Silvică Bistriţa este o direcţie mică, poate cea mai mică din ţară, care administrează o suprafaţă mică de fond forestier, respectiv 12.000 de hectare de păduri de stat. Nu poate realiza profit niciodată", spune Gheorghe Ivan, director Direcția Silvică Bistriţa.
Salariile de la Romsilva, la control
Şi salariile angajaţilor intră la control. "Astăzi avem nevoie de oameni în teren. Ne uităm de asemenea şi la o salarizare mult mai unitară. Oamenii care astăzi nu sunt eficienţi în munca pe care o desfăşoară să fie duşi mai aproape de teren", a precizat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.
"Un pădurar în momentul de faţă are un salariu în jur de 4.000 de lei, până la 4.500, 4.700, 4.800 lei. Gestionează şi administrează suprafeţe impresionante de fond forestier începând de la 300 - 400 -500 de hectare la ocoalele silvice de câmpie, până la 1.500 - 2.500 de hectare la ocoalele silvice de munte, se confruntă cu tot felul de probleme, începând de la ceea ce înseamnă infractori şi contravenienţi în activitatea de pază a pădurilor, până la interacţiunea cu animale sălbatice", spune Silviu Gesca, lider sindicat Romsilva.
În ultimii ani șapte ani, Romsilva a cheltuit peste 1,2 miliarde lei pentru bonusuri de pensionare și salariale. Șeful direcției silvice Arad s-a pensionat în 2023 pe 100.000 de euro și s-a reangajat în câteva zile. Acum, şefa de la Mediu a trimis acum Corpul de Control la instituție.
Angajații Regiei nu văd cu ochi buni reforma. "Este făcută pe genunchi. Ceea ce se discută acum că suntem pe minus, că suntem pe plus. Per ansamblu, este e plus. Suntem pictaţi foarte urât, ceea ce nu merităm. Nu credem că suntem singurii care am facut ce am facut atat de urât. Nu vedem unde este acea urâtenie. Tot ce s-a dat şi ce s-a luat s-a dat prin lege. Nu am furat nimic", se plâng angajaţii.
Reducerea numărului de direcţii silvice este un experiment periculos, susţin directorii silvici şi sindicaliştii. "Reducerea numărului de direcţii silvice este un experiment periculos. Acest experiment a mai fost făcut în urmă cu circa 20 de ani, când tot aşa, din raţiuni politice s-a redus numărul direcţiilor silvice de la 41 judeţene la 22-23. S-a constatat că de fapt cheltuielile au crescut, de transport, de deplasare, de cazare, şi atunci s-a revenit", mai spune Silviu Gesca, lider sindicat Romsilva.
Romsilva este unul dintre cei mai mari angajatori de la stat, cu 14.000 de oameni şi administrează peste 3 milioane de hectare de păduri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰