Tânărul ars în explozia de la Piatra Neamţ a aşteptat o zi pentru ca autorităţile să-l poată trimite în străinătate
Un tânăr rănit grav într-o explozie, la Piatra Neamţ, a aşteptat o zi pentru ca autorităţile să-l poată trimite în străinătate. Are arsuri pe 75% din suprafața corpului.
La trei ani de la Colectiv, şi la două zile de la comemorarea celor 65 de tineri morţi după tragedie, România demonstrează, încă o dată, cât de nepregătită e să salveze marii arşi. Un tânăr rănit grav într-o explozie, la Piatra Neamţ, a aşteptat o zi pentru ca autorităţile să-l poată trimite în străinătate. A fost operat la Iaşi, deşi acolo o secţie pentru "marii arşi" există doar în acte. În ţară, cele 11 locuri pentru astfel de cazuri sunt ocupate. Iar când o clinică din Belgia s-a oferit să-l preia, transferul s-a împiedicat în datoriile neplătite de statul nostru - 700 de mii de euro pentru românii pe care străinii i-au salvat în trecut.
Tânărul în apartamentul căruia a avut loc explozia după o scurgere de gaz a reuşit să iasă pe picioarele lui, din bloc, deşi hainele, părul, mâinile şi faţa îi erau arse.
Tânărul avea arsuri pe 75 la sută din corp, iar medicii din Piatra Neamţ nu puteau trata un caz atât de grav. Au alertat Centrul Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Transferul la Iaşi, pentru un pacient cu arsuri grave, a durat două ore şi a fost făcut cu ambulanţa. Clinica pentru Arşi de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi stă închisă de un an, deşi în ea s-au investit peste 40 de milioane de lei.
La Iaşi, tânărul a fost operat de urgenţă, însă, ca să fie ţinut în viaţă, era nevoie de un transfer într-un spital dotat cu paturi speciale pentru pacienţii cu arsuri grave. Capitala României are doar 11 astfel de locuri, în trei spitale. Au urmat alte ore critice pentru bolnav, timp în care autorităţile au negociat preluarea lui de Spitalul Charleroi din Belgia. Datoriile neachitate pentru alţi pacienţi pe care România i-a trimis acolo au întârziat transferul.
Aproape de ora 15.00, un avion militar a fost ridicat de la sol, în Bucureşti, cu destinaţia Iaşi. În jurul orei 16.30, aeronava a decolat spre Belgia.
La Piatra Neamţ, în blocul unde tânărul a fost rănit în explozie, au intrat specialiştii în construcţii. După expertiza tehnică vor decide dacă apartamentele afectate mai pot fi locuite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰