Antena Meniu Search
x

Curs valutar

El este tânărul rupt în bătaie de bodyguarzi, după ce a câştigat la pariuri. Băiatul are întipărită în frunte urma unui bocanc mărimea 46 (Video)

Tânărul bătut crunt de agenţii de pază chemaţi la o agenţie de pariuri a rămas cu sechele groaznice în urma bătăii, având chiar şi urma unui bocanc pe frunte.

de Redactia Observator

la 20.12.2017 , 15:20

Tânărul bătut crunt de agenţii de pază chemaţi la o agenţie de pariuri a rămas cu sechele groaznice în urma bătăii, având chiar şi urma unui bocanc, mărimea 46, întipărită pe frunte, după cum chiar el spune.

Martorii la şocantul eveniment spun că tânărul a fost bătut timp de 15 minute, în faţa unei agenţii de pariuri din Bucureşti, fiind lovit cu pumnii şi picioarele de 9 agenţi de pază. 

"El a pus un pariu şi a câştigat, băiatul. N-a pierdut bani, a pierdut biletul. Era pe masă biletul. Ăştia au adunat de pe masă biletele şi le-au aruncat. Băiatul, dacă a stat înăuntru şi s-a mai uitat şi la Live. A cerut să i se aducă biletul înapoi şi atunci i-au zis că nu i-au luat ei biletul şi că să-l caute. După aia i-au zis să plece acasă, că era ora de închidere. Şi el n-a vrut să plece fără bilet. Băiatul de la casă s-a panicat şi a apăsat butonul de panică. Au venit băieţii de la pază şi l-au bătut. Rău de tot. Avea bocancul întipărit pe faţă", povesteşte un martor la scenă.

Articolul continuă după reclamă

Tânărul bătut a fost de acord să vorbească pentru Observator şi a precizat că nu a provocat niciun scandal, doar a cerut agenţiei să verifice pe camere dacă cineva i-a furat biletul câştigător sau el l-a pierdut.

El este tânărul rupt în bătaie de bodyguarzi, după ce a câştigat la pariuri. Băiatul are întipărită în frunte urma unui bocanc mărimea 46 (Video)

"A fost ceva horror. Da, m-a călcat pe cap. Am ajuns la agenţie la ora 8 şi jumătate, la 9 şi jumătate am pus 5 bilete la Live, dintre care cel câştigător nu l-am mai găsit. I-am rugat să se uite pe camere, să verifice dacă a luat cineva biletul sau dacă l-am luat eu şi l-am pierdut. Mi-a zic să o să verifice, între timp a sunat de la camere firma de pază. A venit un agent, s-a prezentat, m-a înjurat, ieşiţi afară. Am ieşit afară la uşă, mi-a zis să stau liniştit că o să chem poliţia şi că o se uite pe camere, dacă mi-a găsit biletul. Aşteptând poliţia la uşă, au venit 9 mascaţi, agenţi de pază, bătaie ca la balamuc. M-au bătut 15 minute. Disperat, am început să fac scandal, să vină poliţia, să vină cineva. Mă dureau toate oasele, nu mai puteam de cap. Într-un final am ieşit în stradă, am oprit o maşină şi l-am rugat pe băiatul ăla să sune la 112 că mă bat ăştia, mă omoară. Disperat, m-am agăţat de ştergătorul lui, pe care l-am rupt, îmi cer scuze. Şoferul maşinii a sunat la 112, în final. Doi mă ţineau, restul dădeau în mine. A încercat un coleg să intervină, l-au bătut şi pe el. Am crezut că nu mai scap", a povestit tânărul bătut de agenţii de pază.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Referitor la acest incident, Poliția Capitalei a transmis un punct de vedere:

"Urmare imaginilor apărute în spaţiul public, vă comunicăm următoarele: La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secţiei 21 au fost sesizaţi, prin apel 112 şi ulterior prin plângere, de către un tânăr, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a distrus prin rupere un ştergător de la autoturism, ce se afla staţionat pe un bulevard din sectorul 6. În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de siguranță publică, care a identificat și prins un bărbat, în vârstă de 35 de ani, în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate. Din primele investigaţii a rezultat că bărbatul în cauză a avut, anterior, un conflict cu agenţii de pază de la o sală de jocuri de noroc, situată în imediata apropiere şi ar fi fost agresat de aceştia. După ce a fost condus la subunitatea de poliţie, întrucât acuza o stare de rău, a fost solicitată o ambulanţă, care l-a transportat la o unitate spitalicească pentru efectuarea investigaţiilor de specialitate. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, cu privire la bărbatul de 35 de ani, dar şi purtare abuzivă faţă de agenţi de pază care ar fi exercitat acte de violenţă asupra lui".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?
Observator » Evenimente » El este tânărul rupt în bătaie de bodyguarzi, după ce a câştigat la pariuri. Băiatul are întipărită în frunte urma unui bocanc mărimea 46 (Video)