Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânăr de 18 ani, încătuşat după o cursă nebună cu poliţia pe urme. Băiatul conducea un BMW în Giroc

A luat o maşină împrumut şi a pornit într-o cursă nebună, cu poliţia pe urme. Este isprava cu iz penal a unui tânăr de 18 ani care a fost depistat în trafic de poliţiştii din comuna Giroc, judeţul Timiş. A fost blocat şi încătuşat. Agenţii au descoperit că tânărul nu avea permis şi că a pus în pericol şi alţi doi tineri care se aflau cu el în maşină. 

de Iulia Pop

la 26.06.2025 , 13:56

Tânărul de 18 ani este cercetat pentru conducere fără permis pe drumurile publice și furt în scop de folosință. Voia să cumpere mașina respectivă, a și plătit o parte din bani proprietarului, dar nu a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, așa că nu este de mirare că a accelerat în momentul în care a văzut agenții. Au pornit polițiștii în urmărirea lui şi în scurt timp au reușit să îl oprească și l-au încătușat chiar pe asfalt. Alături de el în mașină mai erau încă doi bărbați pe care i-a pus de asemenea în pericol, spun oamenii legii, așa că are de dat și mai multe explicații. 

Ce spune Poliţia Timiş

La data de 26 iunie 2025, în jurul orei 00:40, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au efectuat semnal de oprire unui autovehicul care circula pe bulevardul Aviației din Giroc, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea. 

Articolul continuă după reclamă

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia reușind imobilizarea pe Calea Timișoarei, constatând ca este vorba de un tânăr de 18 ani, care nu deține permis de conducere. De asemenea, s-a constatat că autoturismul aparținea unei alte persoane, acesta fiind luat de tânăr cu scopul de a-l conduce pe drumurile publice (urma să fie achiziționat de tânăr). În acest caz, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Tânăr de 18 ani, încătuşat după o cursă nebună cu poliţia pe urme. Băiatul conducea un BMW în Giroc