Tânăr de 20 de ani, scos cu forța din mașină și bătut pe o stradă din Constanța. Doi bărbați au fost reținuți
Un tânăr de 20 de ani a fost scos cu forța dintr-o mașină și agresat de doi bărbați, pe o stradă din Constanța. Suspecții, în vârstă de 32 și 41 de ani, ar fi provocat și distrugeri autoturismului în care se afla victima. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Incidentul a avut loc vineri, 23 octombrie, în jurul orei 21:30, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța. Polițiștii de la Secția 1 au fost alertați printr-un apel la 112, după ce o persoană a sesizat că un tânăr ar fi fost agresat fizic. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, oamenii legii au identificat, la scurt timp după incident, doi bărbați de 32 și 41 de ani, suspectați că l-ar fi atacat pe tânărul de 20 de ani.
Tânărul, scos cu forța din autoturism
Din cercetările polițiștilor reiese că cei doi suspecți l-ar fi scos cu forța pe tânăr dintr-un autoturism oprit pe strada Mircea cel Bătrân, după care l-ar fi agresat fizic. Mai mult, bărbații ar fi provocat distrugeri mașinii în care se afla victima.
În urma incidentului, tânărului i-a fost înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore
În urma probelor administrate, polițiștii din cadrul Secției 1 Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au dispus reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore.
Bărbații au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar sâmbătă, 24 octombrie, urmează să fie prezentați procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale.
