Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăr de 23 de ani din Craiova, reţinut după ce a furat camere de supraveghere şi alte obiecte electrice în valoare de 20.000 de euro

Un tânăr de 23 de ani din Craiova a fost reţinut de poliţişti după ce a împreună cu alte 3 persoane ar fi pătruns pe şanţierul unui centru comercial şi în incinta unei forme şi ar fi furat camere de supraveghere, conductori electrici şi corpuri de iluminat. Prejuduciul estimat ajunge la 20.000 euro, potrivit news.ro.

de Redactia Observator

la 10.05.2023 , 12:03

- IPJ Dolj

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat, miercuri, că poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

"Acesta este bănuit că în nopţile de 18/19 martie, 22/23 martie şi 04/05 aprilie, ar fi contactat alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19-40 de ani, toţi din municipiul Craiova, cu care, în grupuri de câte trei persoane, s-ar fi deplasat pe şantierul unui centru comercial din municipiul Craiova, iar ulterior în incinta punctului de lucru al unei societăţi comerciale, de unde ar fi sustras conductori electrici, camere de supraveghere sau corpuri de iluminat, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 20.000 de euro", a transmis IPJ Dolj.

Bărbatul de 23 de ani a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând să fie prezentat miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Tânăr de 23 de ani din Craiova, reţinut după ce a furat camere de supraveghere şi alte obiecte electrice în valoare de 20.000 de euro