Tânăr de 26 de ani din Dolj, reţinut după ce şi-a înjunghiat în piept tatăl şi sora vitregă. Femeia a reuşit să sune la 112 pentru ajutor
Un bărbat de 26 de ani, din Poiana Mare, județul Dolj, a fost reținut de poliţie, după ce și-a înjunghiat în piept tatăl vitreg și sora vitregă. Anchetatorii cer arestarea preventivă a individului.
Potrivit Poliției Dolj, sâmbătă seara, în jurul orei 21.40, poliţişti din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au fost sesizați de o tânără de 23 de ani, din comuna Malu Mare, cu privire la faptul că, atât ea cât şi tatăl său, în vârstă de 55 de ani, sunt agresaţi de fratele vitreg, de 26 de ani, prin lovire cu un obiect ascuţit.
Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri
O patrulă de poliţie, dar şi un echipaj SAJ Dolj, au plecat spre locul indicat. Ambulanța i-a transportat pe femeie și pe tatăl său la o unitate medicală.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 06 ianuarie, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Poiana Mare, pe fondul consumului de alcool, tânărul de 26 de ani ar fi distrus uşile de la dormitorul şi bucătăria locuinţei, iar ulterior, prin folosirea unui obiect ascuţit, i-ar fi lovit, în zona toracică, pe tatăl vitreg şi sora vitregă. Cele două victime au fost examinate medico-legale, stabilindu-se că acestea prezintă leziuni traumatice ce s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur şi obiect ascuţit, în cazul bărbatului de 55 de ani fiindu-i pusă viaţa în primejdie”, transmite, luni, Poliția Dolj, potrivit Mediafax.
În baza probatoriului, duminică, procurorul de caz a dispus reţinerea tânărului de 26 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie şi distrugere, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Anchetatorii cer, luni, arestarea preventivă a agresorului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰