Tânăr de 32 de ani, răpus de caniculă după ce a muncit toată ziua în soare. A murit cu o temperatură a corpului de 43,3 grade
Un bărbat de 32 de ani dintr-o localitate ieşeană a murit, după ce a muncit în soare în propria gospodărie. El a intrat în comă, având temperatura corpului de 43,3 grade.
Bărbatul, originar din localitatea ieşeană Prigoreni, a fost adus în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Unitatea Primiri Urgenţe de la Spitalul Sfântul Spiridon, dar nu a mai putut fi salvat de medici.
A murit după ce a muncit în soare totată ziua
Un alt bărbat, de 74 de ani, din localitatea Leţcani, a fost adus de asemenea în stare de comă la spital pe fondul expunerii la soare, el fiind transferat ulterior la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu. El avea o temperatură corporală de 41,9 grade.
”Am avut două cazuri de hipertermie azi noapte. Din păcate, primul pacient, cu 43,3 grade, a decedat, în ciuda eforturilor de răcire şi terapiei în UPU. Ambii au muncit pe afară. Primul a fost găsit pe o bancă afară, iar al doilea căzut în casă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi.
Judeţul Iaşi se află de câteva zile sub cod roşu de caniculă, temperatura urcând marţi la 40 de grade. Codul roşu a fost menţinut şi pentru ziua de miercuri, urmând ca de joi valul de căldură să se restrângă către sud-estul ţării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰