Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăr din Harghita, rănit după ce s-a răsturnat cu maşina într-un sens giratoriu. Şoferul a lovit bordura, după ce a pierdut controlul volanului

Un tânăr din judeţul Harghita, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit şi transportat la spital de urgenţă, după ce s-a răsturnat cu maşina într-un sens giratoriu din municipiul Miercurea-Ciuc. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind zero, potrivit IPJ Harghita, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.12.2022 , 10:33

Accident Harghita În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a şoferului - Shutterstock

Potrivit sursei citate, în această dimineaţă, în jurul orei 5:45, un tânăr de 20 de ani, din localitatea Sânsimion, în timp ce conducea un autoturism dinspre DN 12A către DE 578, în Municipiul Miercurea-Ciuc, din cauze şi în împrejurări ce urmează a se stabili la finalul cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat în coliziune cu bordura din interiorul sensului giratoriu după care s-a răsturnat pe carosabil.

Tânărul, transportat la spital în urma accidentului

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc în vederea acordării de îngrijiri medicale, avarierea autoturismului, a bordurii din beton din interiorul giraţiei, a două indicatoare rutiere aflate pe sensul giratoriu precum şi a glisierei metalice de protecţie.

Articolul continuă după reclamă

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind zero. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii accidentului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Tânăr din Harghita, rănit după ce s-a răsturnat cu maşina într-un sens giratoriu. Şoferul a lovit bordura, după ce a pierdut controlul volanului