Observator » Evenimente » Tânăr mort în Prahova, într-un Audi zdrobit de un copac. Băiatul a rămas blocat în maşină, după impact

Video Tânăr mort în Prahova, într-un Audi zdrobit de un copac. Băiatul a rămas blocat în maşină, după impact

Veronica Micu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.04.2021, 09:20 | Modificat la 27.04.2021, 10:26

Un tânăr de 28 de ani, care se afla la volanul unui Audi, a murit după ce maşina pe care o conducea a lovit violent un copac, apoi s-a răsurnat pe câmp. Tragedia s-a produs în această dimineață, pe DN1D, în afara localității Drăganești. Băiatul era singur în mașină și nu a mai putut fi salvat de medici.

Un accident mortal a avut loc azi dimineață, în jurul orei 8.00, DN1D, kilometrul 12, în afara localității Drăganești. Potrivit IPJ Prahova, tânărul de 28 de ani a pierdut controlul volanului, apoi mașina a lovit mai întâi un copac, după care s-a rostogolit pe câmp.

ISU Prahova

La fața locului au intervenit mai multe autospeciale, fiind solicitat și elicopterul SMURD.

Articolul continuă după reclamă

ISU Prahova

Echipajele de prim-ajutor l-au găsit pe șofer blocat în autoturism.

Șoferul de 28 de ani a murit după ce s-a rostogolit cu mașina pe un câmp din Prahova

A fost scos în stare de inconștiență, medicii au încercat să îl resusciteze, însă tânărul de 28 de ani nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.

Pe acelaşi subiect

ISU Prahova

Polițiștii fac în continuare cercetări, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea nenorocirii.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Claudiu Loghin -