Antena Meniu Search
x

Video Tânără bătută și înjunghiată de mai multe ori, în scara unui bloc din Gorj. Polițiștii îi caută de trei zile pe agresori

Este alertă în Gorj, după ce o tânără a fost înjunghiată în scara blocului, iar agresorul ei a reuşit să scape fără urmă. Sunt deja trei zile de când polițiștii îl caută. Între timp, victima se află încă în spital, sub supravegherea medicilor. 
 

Diana Speretoiu
de Diana Speretoiu

la 12.09.2022, 13:43

Vezi și

Tânăra în vârstă de 27 de ani se află în continuare internată în secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Medicii au transmis că aceasta este în stare stabilă, dar că va mai fi nevoie să rămână internată în spital.

Tânără atacată în scara blocului: unul ar fi lovit-o cu pumnul, iar celălalt ar fi înjunghiat-o de mai multe ori

Femeia a fost înjunghiată de mai multe ori, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.00, chiar în scara blocului în care locuiesc părinții ei.

De altfel, chiar mama ei a fost cea care a sunat la 112 și a alertat poliția. Deși rănită, tânăra a reușit să ajungă până la etajul 4 și să le ceară părinților ajutorul. Cât privește ancheta, aceasta merge destul de greu. Tânăra le-ar fi spus polițiștilor că nu a reușit să-i vadă pe atacatori. Vorbim despre doi bărbați, din spusele ei: unul ar fi lovit-o cu pumnul, iar celălalt ar fi înjunghiat-o de mai multe ori. După atac, cei doi s-au făcut nevăzuți. Până acum, polițiștii au audiat mai multe persoane, au un cerc de suspecți, dar nu au reușit să dea de urma indivizilor. Familia bănuiește că în spatele acestui atac violent ar sta un bărbat cu care tânăra ar fi avut o relație și de care s-ar fi despărțit de curând.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Evenimente » Tânără bătută și înjunghiată de mai multe ori, în scara unui bloc din Gorj. Polițiștii îi caută de trei zile pe agresori