Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânără din Brașov își vinde un copil, îngroapă un altul în grădină, îi abandonează pe ceilalți, arestată (Video)

Ana Maria Ioniţă, o tânără în vârstă de 29 de ani, din Brașov, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată că i-a luat viața copilului pe care tocmai îl născuse, apoi l-a îngropat în grădină.

de Redactia Observator

la 07.12.2018 , 17:00

Ana Maria Ioniţă, o tânără în vârstă de 29 de ani, din Brașov, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată că i-a luat viața copilului pe care tocmai îl născuse, apoi l-a îngropat în grădină.

Bebeluşul găsit mort într-o gradină din Lisa se născuse viu şi a fost ucis imediat, arată și necropsia efectuată la Serviciul de Medicină Legală Făgăraş.

De asemenea, se pare că tânăra și-a vândut unul dintre copii, iar pe ceilalți 4 i-a abadonat.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii au reţinut-o pentru 24 ore, iar dosarul în cadrul căruia se fac cercetări a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Dacă va fi menţinută sau nu în arest preventiv vor decide judecătorii, la cererea procurorilor.

„Din cercetări au rezultat indicii privind săvârşirea infracţiunii de omor calificat, asupra unui membru de familie”, a declarat purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu.

Ana Maria Ioniţă şi-ar fi ucis bebeluşul abia născut şi l-ar fi îngropat în grădină, încercând să ascundă fapta. Femeia a mai avut patru copii pe care i-ar fi abandonat după naştere, iar pe unul chiar l-ar fi vândut, informează tvfagaras.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Tânără din Brașov își vinde un copil, îngroapă un altul în grădină, îi abandonează pe ceilalți, arestată (Video)