Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânără de 25 de ani, moartă într-un accident înfiorător la Vlădeni, în Botoşani. Fata a rămas blocată între fiare, pe scaunul din dreapta

Tragedie, seara trecută, în localitatea Baisa, din judeţul Botoşani! O tânără de 25 de ani a murit pe loc, iar alte două persoane au ajuns cu răni grave la spital, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit frontal. În urma impactului, toţi trei au rămas încarceraţi. Medicii s-au chinuit minute în şir să o readucă pe femeie la viaţă, în zadar însă. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional! 

de Redactia Observator

la 22.01.2024 , 08:17

Nenorocirea s-a întâmplat aseară, pe Drumul Naţional 29, din judeţul Botoşani. Fără să ţină cont carosabilul acoperit de gheaţă, unul dintre şoferi a călcat pedeala de acceleraţie, chiar la intrarea într-o curbă. Într-o fracţiune de secundă, a pierdut controlul volanului.  

Delia Nenișcu, purtator de cuvânt IPJ Botoşani: Unul dintre autoturisme ar fi pătruns pe contrasens, împrejurare în care a intrat în impact cu un alt autoturism, care se deăplasa din sensul opus de mers. 

Tânăra de 25 de ani se afla pe locul din dreapta şoferului

Vezi și

Impactul a fost atât de violent încât toţi cei trei pasageri, aflaţi în cele doua autoturisme, au rămas blocaţi printre fiarele contorsionate. La sosirea echipajelor medicale, tânăra de 25 de ani care se afla pe locul din dreapta şoferului era deja în stare critică. 

Pe acelaşi subiect

Panaitescu Dănuț, medic SMURD: Găsită în stop cardio-respirator, cu multiple politraumatisme severe. S-au iniţiat imediat manevrele de resuscitare.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, decesul a fost declarat la scurt timp. Cei doi şoferi implicaţi au fost transportaţi de urgenţă la spital. 

"O femeie în vârstă de 25 de ani a murit în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a produs în această seară, pe raza localității Vlădeni. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, din care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o bambulanță SAJ. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta șoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din mașină de pompieri și predată echipajelor medicale, care au început, imediat, manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul. 

La spital au ajuns și șoferii celor două autoturisme. Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor", a transmis ISU Botoşani.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. În urma tragediei, traficul din zonă a fost blocat ore în şir.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Tânără de 25 de ani, moartă într-un accident înfiorător la Vlădeni, în Botoşani. Fata a rămas blocată între fiare, pe scaunul din dreapta