Observator » Evenimente » Tânără ucisă de un șofer vitezoman, pe o trecere de pietoni din București. A fost aruncată zeci de metri după impact

Video Tânără ucisă de un șofer vitezoman, pe o trecere de pietoni din București. A fost aruncată zeci de metri după impact

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.01.2022, 08:32 | Modificat la 06.01.2022, 08:53

O tânără de 21 de ani din Bucureşti a fost ucisă, seara trecută, după ce un şofer a lovit-o pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în jurul orei 22:00, pe Bulevardul Theodor Pallady. Conducatorul autoturismului se îndrepta spre Autostrada Soarelui şi, potrivit martorilor, conducea cu viteză. 

Tânăra a încercat să se ferească din calea mașinii, dar nu a mai avut timp. În urma impactului, victima a fost aruncată la zeci de metri distanță față de trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Echipajele medicale sosite la fața locului au pronunţat pe loc decesul tinerei.