Antena Meniu Search
x

Curs valutar

TAROM l-a readus pe Costin Iordache în funcția de director general

Consiliul de Administrație al Tarom îl numește pe Costin Iordache în funcția de director general, din 9 ianuarie 2024, informează compania. El a mai ocupat această funcție și în trecut. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Tarom, Consiliul de Administrație al companiei a decis vineri, 5 ianuarie 2024, numirea lui Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Bogdan Popescu, fostul director numit în octombrie 2023, a demisionat la sfârșitul lunii decembrie.

de Redactia Observator

la 08.01.2024 , 15:55

avion TAROM TAROM l-a readus pe Costin Iordache în funcția de director general - Shutterstock (arhivă)

Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, dar și al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerității Berlin. Iordache are o experiență de peste 18 de ani în companii de renume național și internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group.

"Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis vineri, 5 ianuarie 2024, numirea domnului Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, cât și al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerității Berlin. Domnul Iordache are o experiență de peste 18 de ani în companii de renume național și internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group", au transmis reprezentanții TAROM.

Costin Iordache a mai fost director general la TAROM

Articolul continuă după reclamă

"Membrii Consiliului au apreciat în luarea deciziei atât contribuția directă a domnului Iordache la stabilizarea activității TAROM pe durata mandatului său anterior de director general (ianuarie-octombrie 2023), cât și modul în care acesta a făcut echipă în calitate de director financiar, în noua structură de top management a TAROM și, alături de directorul comercial și cel general, a reușit să conducă compania într-o faza importantă a planului de restructurare - obiectiv principal pe care mandatul actual continua să îl vizeze, urmând derularea următoarelor etape, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activitățile companiei", se mai arată în comunicatul companiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » TAROM l-a readus pe Costin Iordache în funcția de director general