Antena Meniu Search
x

Video Taximetrist din Baia Mare, erou pentru o familie venită din Elveţia. Gestul său plin de omenie i-a impresionat profund: "A fost ca un înger"

Un taximetrist din Baia Mare a devenit îngerul salvator al unei familii care locuiește în Elveția. Aflaţi în vacanţă în România, oamenii și-au uitat o geantă cu acte și bani în maşina taximetristului. Au dormit liniștiți, fără să știe că le lipseşte bagajul. Dimineața următoare, taximetristul i-a sunat să-i anunţe că doreşte să le înapoieze bunurile. 

Simona Vasiac
de Simona Vasiac

la 19.04.2022, 18:12

Vezi și

"Dimineaţă m-am uitat să văd cât de murdare mi-s preşurile, şi geanta era aici, am găsit-o aici". Așa a început prietenia dintre un taximetrist de 37 de ani din Baia Mare şi un cuplu care locuieşte în Elveţia. Cristel a descoperit geanta abia după trei curse efectuate şi a făcut imediat legătura cu cei doi clienţi din ziua precedentă. "Am văzut conţinutul şi mi-am adus aminte de clienţii de aseară, care vorbeau nemţeşte în maşină şi mi-am dat seama că numai ei pot fi. Doamne fereşte să fiu eu în situaţia aia", spune Cristel Ciocoi, taximetrist.

Taximetristul, un înger salvator pentru cei doi turişti

"Cumva a căzut geanta sub scaun. Am ajuns acasă, nu ne-am dat seama de absolut nimic. Din fericire, băiatul a sunat şi a spus că a găsit geanta. Dacă găseşti o geantă cu bani, cam nu prea ai intenţia să o dai înapoi, fiind străin, mai ales. Ne-a salvat de la un super-mega stres şi pe calea asta îi mulţumim din tot sufletul", mărturiseşte Bircea Diana Nicoleta.

"A fost ca un înger. Nu mă aşteptam la aşa ceva. M-a făcut fericit. Onestitatea se răsplăteşte, întotdeauna. E o poveste frumoasă, pe care o s-o spun în Elveţia şi peste tot în lume, ce mi s-a întâmplat în Baia Mare", adaugă Simon Niederhauser, soţul femeii.

Pe acelaşi subiect

În geantă erau 2.000 de euro şi mai multe carduri

Diana şi Simon veniseră în România în vacanţă. În geantă se aflau peste 2.000 de euro cash și alte carduri cu sume importante de bani. 

"Oricât de greu mi-ar fi, şi eu muncesc pentru bani şi toată lumea munceşte. Orice greutăţi aş întâmpina în viaţă, oricât de greu mi-ar fi, ştiu că uite, am făcut şi eu ceva bun şi o să-mi ajute şi mie Dumnezeu", crede Cristel Ciocoi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Taximetrist din Baia Mare, erou pentru o familie venită din Elveţia. Gestul său plin de omenie i-a impresionat profund: "A fost ca un înger"