Video "Te tai!". Scene desprinse din filmele de groază în Argeș. Pădurarii, atacați cu drujbe și topoare de hoţii de lemne
Reprezentanții Ocolului Silvic de la Dragoslavele au fost atacaţi cu drujbe și topoare de hoţii de lemne. Conflictul a izbucnit în satul Gura Pravăț, după ce pădurarii aflaţi în timpul serviciului au patru indivizi în timp ce furau materiale lemnoase cu două utilaje. Unul dintre angajaţii ocolului silvic a fost tăiat la o mână. 1,5 metri cubi de copaci tăiaţi au fost confiscaţi de poliţie.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Reprezentanții ocolului Silvic Privat Dragoslavele împreună cu Obştea Moşnenilor Dragoslăveni au fost atacati cu drujbe și topoare de hoții de lemne. Pădurarii au surprins, vineri, mai multe persoane în timp ce furau lemne din pădure.
Hoții de lemne au atacat organele silvice cu topoare
Prinși asupra faptului, hoții de lemne au atacat organele silvice cu topoare și cu o drujbă. Incidentul a avut loc la Gura Pravăț, un sat în comuna Valea Mare Pravăț. Întreaga secvență a confruntării dintre hoții de lemne și personalul silvic a fost postată pe Facebook de Marcel Mogoș - președintele Obştii Moşnenilor Dragoslăveni, proprietarii pădurii.
Din filmare se observă agresivitatea hoților la adresa personalului silvic: "Te tai!", amenință o persoană organele silvice, în timp ce vine cu drujba pornită către aceștia. O altă persoană este rugată de pădurari să lase toporul, avertizându-i că poate să intre în pușcărie pentru ceea ce fac. În timp ce un angajat al Ocolulu Silvic îi arată unuia dintre atacatori că a fost tăiat la mână, acesta îi răspunde, fără pic de remușcare: "Te-ai lovit tu!". Polițiștii fac cercetări cu privire la incident.
"La data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, între cinci lucrători silvici și mai multe persoane a izbucnit un conflict. La fața locului, s-au deplasat polițiștii, iar din verificările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în punctul Plăișor din localitatea Dragoslavele, cinci lucrători silvici au depistat patru adulți și un minor, care transportau material lemnos, cu două atelaje hipo, fără documente legale.
Persoanele în cauză au devenit agresive și i-au amenințat pe lucrătorii silvici cu drujba și un obiect tăietor. Polițiștii au identificat persoanele implicate și au întocmit documentele necesare, *fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, conform competențelor.* De asemenea, a fost confiscată și cantitatea de 1,5 mc de material lemnos, a cărei proveniență nu a putut fi dovedită", au transmis autoritățile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰