Video Tiktokerul Makaveli, plasat sub control judiciar, în dosarul de evaziune fiscală
Tiktokerul Makaveli a fost plasat pus sub control judiciar într-un dosar de evaziune fiscală. Acesta este acuzat că, împreună cu alte persoane, ar fi obținut venituri nedeclarate de peste 3,3 milioane de lei.
UPDATE: Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Acesta şi-a recunoscut fapta şi a declarat la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti că nu credea ca e faptă penală să nu plătești taxele la stat.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
- să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
- să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu suspecții din cauză;
- să comunice lunar informații relevante despre mijloacele sale de existență;
Reţinut pentru 24 de ore
Anchetatorii au anunţă oficial că Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok şi este apropiat al Dianei Şoşoacă, a fost reţinut pentru 24 de ore.
El este vizat, alături de alte trei persoane, într-un dosar de evaziune fiscală.
Vineri, la ora 10.30, influencerul a fost dus din Arestul Capitalei la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru audieri.
Cele patru persoane din dosar nu ar fi înregistrat venituri totale de peste 3,3 milioane de lei obţinute din crearea de conţinut şi au produs un prejudiciu care se apropie de 580.000 de lei.
În timpul procedurilor desfășurate joi la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru Makaveli a fost solicitată o ambulanță, după ce acesta a acuzat probleme de sănătate. Influencerul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca pentru investigații medicale și va fi păzit de polițiști pe durata internării sau a evaluării medicale.
După ce a fost consultat de medicii de la Spitalul Floreasca, Makaveli a fost dus înapoi la audieri la Inspectoratul General de Poliţie. Aceştia au constat că nu are nimic.
