Observator » Ştiri sociale » "Nu mai vreau să fac nimic". De ce unii copii ajung să renunţe la pasiunile lor

Video "Nu mai vreau să fac nimic". De ce unii copii ajung să renunţe la pasiunile lor

Editor Teodora Tompea | Timp citire: 4 minute
Publicat la 03.09.2026, 20:30 | Modificat la 03.09.2026, 20:30

Eforturile părinților de a avea copii buni la toate le pot face rău celor mici. Gabriela Maalouf, psiholog și expert educațional, invitatul Observator 16, explică cât timp ar trebui să investească un copil în pasiunile sale și de ce joaca este esențială.

Prezentator: Cum facem să încetinim ritmul?

Invitat: Ca să putem să ajungem să aplicăm zilnic o soluție corectă, mai întâi trebuie să înțelegem de ce ni se întâmplă acest fenomen. Se întâmplă pentru că ne dorim ca copiii noştri să fie fericiţi, să aibă o viață îndestulată, să le fie bine. Și care e opusul acestui sentiment? Frica de a nu reuși, că dacă noi nu facem toate astea pentru copiii noștri, ei nu vor reuși și vor avea o viață nefericită. Și cum știm asta? Pentru că ne uităm prin comparație la vecinii noștri, la colegii copiilor noștri. Mai e social media, care ne arată o lume întreagă, și atunci vedem că toată lumea face germană, călărie, baschet, robotică și atunci îmi doresc și eu și încep să devin convins că, dacă face și el toate lucrurile astea, plus că mai apar și diplomele și validarea, sigur acei copii o să ajungă unde trebuie și al meu nu o să ajungă dacă nu face toate lucrurile astea. Graba asta vine din frică. Așa că mai bine îl aglomerez. Societatea suntem noi, oamenii, de fapt, care fiecare găsește câte o soluție, rețetă, o mai face și virală și atunci noi toți agreăm că, dacă urmărim această rețetă, copilul nostru va fi bine. Bineînțeles că nu se întâmplă acest lucru.

Prezentator: Cum arată această rețetă?

Articolul continuă după reclamă

Invitat: Până la vârsta de 8 ani e bine ca timpul structurat și cel nestructurat să fie în egală măsură. Dacă se duce la școală 4 ore, să spunem că e în 1-4, dacă știm că după a mai avut și o lecție de pian și de engleză, deci a avut 6 ore de lucru structurat, cineva a fost șeful lui, e bine cam același număr egal de ore să aibă nestructurat, adică joacă, în speță. Spunem că îl ducem la sport, la bazin, că acolo e distracție. Nu, dacă are un profesor care îi spune ce să facă, e tot structură. Trebuie să se joace după regulile lui, după structura lui. Poți să te joci și tu cu el, dar să nu îi faci tu regulile.

Prezentator: Câte zile pe săptămână faci asta?

Invitat: În fiecare zi. Până în vârsta de 8 ani nu ar trebui să fie aglomerat. Dacă deja se duce un număr considerabil de ore într-o instituție unde are structură, ar fi bine când vine acasă să nu mai aibă activități suplimentare decât dacă le-am testat și vedem că are un talent deosebit, sportiv de performanță, și atunci 30 de minute până la o oră și jumătate ar putea să-și canalizeze energia în domeniul respectiv. Dar doar acolo. După vârsta de 8 ani putem să creștem timpul structurat și creștem și timpul investit în pasiunea pe care o are, de la o oră jumate până la 2 ore. După 8 ani ar fi bine să alegem, pentru că dacă iarăși o să le facă pe toate, oricum o să se plictisească de ele la un moment dat și n-o să știe dacă s-a plictisit și de aia la care el are potențial. Și o să zică: "Nu mai vreau să fac nimic." Vedem adolescenți între 13 și 16 ani, e moment critic când spun: "Nu mai fac nimic." Și renunță, din păcate. Sunt epuizați și au și puterea mentală să spună părintelui, să se împotrivească. Și atunci copilul grăbit, până să ajungă la un adult anxios, o să ajungă la un adolescent care n-o să știe să aleagă corect și o să ajungă la un adult care va urma o cale în viață care nu e neapărat cea pe care o dorește sau cea potrivită pentru el și apoi, da, va deveni anxios și depresiv. Adică, forțându-i de foarte mici, avem toate șansele să-i pierdem în adolescență și, pe parcurs, să ajungă și nefericiți și să nu știe care-i potențialul potrivit.

Pe acelaşi subiect