Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nenorocire în familia fostei poliţiste din Olt, închisă după ce şi-a înjunghiat şeful. Copiii ei au rămas şi fără tată (VIDEO)

După ce în urmă cu 5 ani femeia şi-a înjunghiat şeful, după care a fost condamnată la închisoare, acum soţul ei s-a sinucis. Cei doi aveau împreună trei copii.

de Redactia Observator

la 10.11.2017 , 14:40

După ce în urmă cu 5 ani femeia şi-a înjunghiat şeful, după care a fost condamnată la închisoare, acum soţul ei s-a sinucis. Cei doi aveau împreună trei copii.

Traumele au venit una după alta în familia lui Relu Renghea. Calvarul a început în luna decembrie 2012 cu un scandal sexual de proporţii.

Melania Renghea, avea atunci 27 de ani, era agent principal şi mama unui copil, însărcinată în 5 luni cu al doilea, când şeful ei ar fi violat-o de nenumărate ori, nu singur. Ar fi fost plasată, luni la rând, şi în paturile procurorilor şi poliţiştilor din Olt. Abia după un an şi jumătate, femeia a răbufnit.

Vezi și

Fostul şef al femeii a fost retrogradat la un an după izbucnirea scandalului. Iar în luna mai 2016, Melania Renghea a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat. Pe durata procesului, femeia a rămas însărcinată cu al treilea copil al familiei. Melania a aflat că soţul ei şi-a luat viaţa în spatele gratiilor de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, unde este încarcerată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Nenorocire în familia fostei poliţiste din Olt, închisă după ce şi-a înjunghiat şeful. Copiii ei au rămas şi fără tată (VIDEO)