Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Traian Băsescu ar putea fi externat la finalul săptămânii. Starea fostului preşedinte s-a îmbunătăţit

Fostul preşedinte Traian Băsescu este în continuare la Spitalul Militar din Bucuresti. Diagnosticat cu gripă de tip A, europarlamentarul este în a patra zi de internare. Doctorii spun că are nevoie de monitorizare atentă, având în vedere şi celelalte afecţiuni de care suferă.

de Maria Rohnean

la 29.01.2024 , 19:50

Medicii de la Spitalul Militar au decis să-l ţină câteva zile sub supraveghere pe Traian Băsescu după ce fostul şef al statului a acuzat probleme respiratorii şi avea dificultăţi de vorbire. Medicii care-l tratează pe Traian Băsescu spun că starea lui este vizibil îmbunătăţită faţă de momentul internării. După vizita din această dimineaţă, 29 ianuarie, medicul curant a stabilit însă că fostul preşedinte trebuie să rămână internat până cel puţin la finalul acestei săptămâni.

În 2014 a fost diagnosticat cu emfizem pulmonar

Foştii colegi de partid păstrează legătura permanent cu europarlamentarul aflat la ultimul său mandat. "Când ne-am întâlnit era într-o formă foarte bună. Regret că în ultimele zile a trecut printr-o perioadă mai puţin plăcută. Ieri când am discutat la telefon am simţit din voce că e ceva mai bine", a declarat Eugen Tomac, europarlamentar PMP. Traian Băsescu nu este la prima internare legată de infecţii respiratorii. Acum doi ani, a stat 7 zile tot la Spitalul Militar apoi a fost transferat la un spital din Belgia. "Având în vedere tratamentul pentru pneumonie, acesta este diagnosticul primit la Bruxelles, şi tratamentul în consecinţă, drept pentru care reuşesc să fiu zglobiu, mă mişc, merg, e foarte bine", declara Traian Băsescu pe 31 martie 2022.

Vezi și

"Viroza pulmonară este complicată dacă există şi alte comorbidităţi", a declarat Adrian Marinescu, medic infecţionist. Fostul preşedinte, care anul acesta împlineşte 73 de ani, are mai multe probleme de sănătate. În 2006, când era preşedinte, a suferit o intervenţie de hernie de disc, la o clinică din Viena. În 2014 a fost diagnosticat cu emfizem pulmonar, o boală cronică ce nu lasă plămânii să se umple cu o cantitate suficientă de oxigen, specifică mai ales fumătorilor.  

Şi în 2020 a fost internat pentru o intervenţie chirurgicală la aortă, de această dată în Paris. Iar în 2021 a ajuns la spital cu suspiciune de infarct, imediat după ce Parlamentul a adoptat legea în urma căreia foștii colaboratori ai securității își pierdeau privilegiile. Aşa s-a ajuns la decizia de evacuare din vila de protocol RAPPS. De altfel, ultima ieşire publică a lui Traian Băsescu a fost acum mai bine de un an şi jumătate, când se pregătea să se mute în noul apartament.

Maria Rohnean Like

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Traian Băsescu ar putea fi externat la finalul săptămânii. Starea fostului preşedinte s-a îmbunătăţit