Trei adolescenţi au fost înjunghiaţi în stradă, la Vaslui. Atacatorul are 17 ani
Trei adolescenţi au fost înjunghiaţi în stradă, la Vaslui. Atacatorul are 17 ani. Tânărul s-a predat ulterior poliției și a fost dus la audieri.
![Atac cu cuţitul la Vaslui, trei victime Adolescenţi înjunghiaţi la Vaslui](https://img.observatornews.ro/0/2019/4/17/290686/1555520576ae9b4cd8.webp?w=430&f=2&v=2)
Trei adolescenţi au fost înjunghiaţi în stradă, la Vaslui. Atacatorul are 17 ani. Tânărul s-a predat ulterior poliției și a fost dus la audieri.
Atacul a avut loc miercuri după-amiază, pe Strada Traian, într-o zonă centrală din Vaslui. Deocamdată, nu este clar motivul pentru care adolescentul de 17 ani i-a înjunghiat pe ceilalți trei tineri.
Două dintre victime au vârsta de 15 ani, iar cea de-a treia 16 ani și sunt originare din localitățile Văleni, Ferești și Solești, din județul Vaslui. După ce au fost înjunghiați, adolescenții au luat-o la fugă pe stradă şi s-au prăbușit, plini de sânge, povestesc martorii. Trecătorii au sunat la 112 și au cerut ajutor.
Cei trei adolescenți au fost transportaţi la spital, iar poliţiştii au împânzit zona pentru a-l căuta pe cuțitar, care a fugit. Numeroase forțe de ordine au venit și la locul incidentului, după cum arată primele imagini suprinse în zonă.
- Trei români au fost spulberaţi cu maşina de un cuplu pe care-l bătuseră măr cu o oră înainte, în Austria
- A fost identificat românul ucis de tren, lângă o gară din Marea Britanie
- Un şofer beat a muşcat mâna poliţistului care-l reţinuse: "Dă drumu' la deşt şi nu te pricăli!" (video)
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
Victimele și atacatorul sunt de la același liceu
La scurt timp după incident, atacatorul care fugise s-a predat poliției. Tânărul de 17 ani a fost luat și dus la audieri.
Atât victimele, cât și atacatorul sunt elevi și învață la același liceu. Surse din anchetă spun că ar fi vorba despre o răfuială, care ar fi fost generată de un conflict mai vechi între cei 4 tineri.
- Acest articol a fost actualizat -
CORECȚIE: Am actualizat acest articol cu informație nouă despre incident, persoanele implicate și am adăugat faptul că autorul atacului a fost prins. Am adăugat și o corecție. În forma sa inițială, am transmis că vârsta atacatorului este de 19 ani, însă am modificat ulterior la 17 ani, vârsta corectă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰