Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trei indivizi din cadrul unui ONG, acuzați că au violat trei minori. Kristoff Lajos participa des la evenimentele organizate de ei

Noi acuzaţii ies la iveală în dosarul de viol al lui Kristoff Lajos, supranumit "antrenorul de genii". Autorităţile au descoperit, în acest caz, alte trei persoane care ar fi întreţinut relaţii intime cu trei minori, cu vârste între 13 şi 17 ani. Unul dintre cei trei suspecţi ar fi înființat ong-uri, iar prin intermediul lor ar fi ademenit copii defavorizaţi. Le promiteau bani şi "beneficii educaţionale", în schimbul intimităţii. Pe lângă cei trei, la audieri a ajuns şi antrenorul de genii, aflat în arest preventiv.

de Eduard Marin

la 27.09.2024 , 09:06

Kristof Lajos, cunoscut drept "antrenorul de genii", a fost arestat preventiv, în iulie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce viola un copil de 14 ani. Ancheta s-a extins, iar după percheziţiile domiciliare, poliţiştii au identificat alţi trei bărbaţi care violau minori, potrivit unor surse judiciare. 

Este vorba un tânăr în vârstă de 24 de ani, iniţiator al ONG-urilor. Alţi doi complici, de 25 de ani, dețineau diverse funcții și calități în cadrul organizațiilor. Faptele traumatizante ar fi avut loc din 2021 şi până în prezent.

Alți trei indivizi, prinși după Kristoff Lajos

Vezi și

"Au înfiinţat câteva organizaţii non-guvernamentale şi profitând de faptul că aceşti minori proveneau fie din familii defavorizate sau medii sociale defavorizate, prin influenţarea şi determinarea acestora contra unor beneficii materiale sau chiar educaţionale, au reuşit să îi convingă să întreţină raporturi sexuale cu ei", spune Dragoş Iliescu - şeful poliției, Sector 4.

Pe acelaşi subiect

Aceeaşi tactică de a viola tineri o regăseam şi la Kristof Lajos. Antrenorul de genii nu făcea parte din aceste organizații, dar participa la evenimentele lor. Bărbatul, aflat în arest preventiv, a fost dus şi el, ieri, la audieri.

Kristof Lajos, "geniul" cu doar 8 clase

Crescut în orfelinate de la o vârstă fragedă, Kristof Lajos a ajuns să se facă cunoscut în domeniul educaţiei, după ce şi-a deschis propria școală, unde pregătea chiar elevi olimpici. În realitate, însă, "geniul" avea doar 8 clase şi ar fi putut munci doar ca lucrător necalificat. CV-ul stufos al lui Lajos a fost cel care i-a atras pe tineri în capcană, oferindu-le speranţe false către un viitor mai bun.

Lajos l-ar fi întâlnit pe băiatul de 14 ani, pe care a recunoscut că l-a violat, în urmă cu un an, într-un centru social, după ce părinţii săi s-au despărţit. A început să se apropie de copil sub pretextul că vrea să-l ajute. Mama copilului abuzat crede că şi celălalt fiu al ei, în vârstă de 13 ani, ar fi fost victima abuzurilor.

După audieri, Kristof Lajos s-a întors în ares iar cei 3 suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi aduşi la sediul arestului central. Astăzi vor fi prezentaţi în instanţă cu propunere de arestare preventivă. 

Eduard Marin Like
Întrebarea zilei
Aţi reuşit să prindeţi fonduri în programul Casa Verde?
Observator » Evenimente » Trei indivizi din cadrul unui ONG, acuzați că au violat trei minori. Kristoff Lajos participa des la evenimentele organizate de ei