Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei mașini au ars ca o torță pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Focul a fost pus intenţionat

Trei mașini parcate pe o stradă din Râmnicu Vâlcea au fost distruse în urma unui incendiu, în noaptea de joi spre vineri. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, polițiștii au aflat că focul a fost pus intenționat la una din mașini, iar ulterior s-a extins la celelalte două.

de Redactia Observator

la 24.03.2023 , 09:10

Trei mașini au ars ca o torță pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Focul a fost pus intenţionat Trei mașini au ars ca o torță pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Focul a fost pus intenţionat - ISU Vâlcea

Incendiul, iniţial la un autoturism, a fost anunţat cu puţin timp înainte de ora 4.00, pe strada Tineretului din cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea.

Focul a fost pus intenționat la una din mașini și s-a extins la alte două autoturisme

Potrivit ISU Vâlcea, focul s-a extins la alte două autoturisme.

Articolul continuă după reclamă

”S-au deplasat, de urgenţă, la locul evenimentului, forţe aparţinând Gărzii de Intervenţie Ramnicu Vâlcea cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost localizat, în scurt timp de la sosirea pompierilor militari. Din fericire, nu există victime. Au fost afectate de incendiu 3 autoturisme: 1 autoturism în proportie de 100%, al doilea autoturism 80% şi al treilea autoturism 50%. Conform reprezentanţilor Poliţiei Locale, după vizionarea filmărilor surprinse de camerele stradale, cauza incendiului este acţiune intenţionată”, a transmis ISU Vâlcea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Trei mașini au ars ca o torță pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Focul a fost pus intenţionat