Observator » Evenimente » Trei morţi şi 40 de răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit în Cehia. Tragedia s-a produs dintr-o eroare umană

Video Trei morţi şi 40 de răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit în Cehia. Tragedia s-a produs dintr-o eroare umană

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 04.08.2021, 20:36 | Modificat la 04.08.2021, 20:36

Grav accident feroviar în Cehia. Trei oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit.

Tragedia s-a produs dintr-o eroare umană: mecanicul unui tren de mare viteză care circula pe ruta Munchen - Praga a ignorat un semnal roşu şi s-a lovit frontal de o altă garnitură cu călători.

Cei doi mecanici şi o pasageră au decedat. 40 de oameni au avut nevoie de spitalizare, şase sunt în stare critică. Patru elicoptere şi zeci de ambulanţe au transportat victimele la spitalele din apropiere.