Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trei noi medicamente au fost adăugate pe lista celor interzise şoferilor

Ministerul Sănătăţii introduce încă trei medicamente pe lista substanţelor interzise şoferilor şi stârneşte noi controverse. Unul dintre cei mai cunoscuţi medici legişti din ţară spune, însă, că trebuie aprobat un prag minim pentru substanţele din tratamentele de răceală, astfel încât conducătorii auto să nu fie consideraţi drogaţi de poliţişti. Legea ar trebui schimbată şi pentru cei care iau pastile recomandate de psihiatri. 

de Cristina Tănasă

la 07.11.2024 , 19:43

Pe lista actualizată a treia oară de Ministerul Sănătăţii au fost introduse trei medicamente psihiatrice care afectează reflexele. Rămâne însă problema şoferilor care ies pozitivi la testul antidrog după ce au luat medicamente pentru gripă. Aceeaşi problemă apare şi în cazul tratamentelor uzuale - Nurofen plus, Codeină, Xanax, Diazepam, Tramadol - plus 70 de medicamente folosite de bolnavi cu depresie, anxietate sau alte probleme psihiatrice. "Dar dacă este un medicament din farmacie e normal să poți să îl folosești și la volan", spune un bărbat.

"Această nouă decizie a Guvernului va îngreuna accesul la tratament și va determina ca o parte să renunțe la tratament. Suntem în situația în România că nicăieri în lume de a închide oameni", a explicat Vlad Zaha, expert criminolog. "Sunt utilizate pentru tratamentul atenției, memoriei, concentrării, anxietății și ele ar trebui să ajute o persoană să poată să funcționeze normal nu să reprezinte o problemă în cazul în care sunt luate", a adăugat Romina Ionescu, medic psihiatru.

Ce spune ministrul Sănătăţii

Vezi și

Ministrul Sănătăţii este convins că această problemă este rezolvată. "Este recomandat ca aceste substanţe să nu fie utilizate înainte de conducerea autovehicului sau dacă sunt utilizate, atunci când există o indicaţie din partea medicului şi o discuţie despre dorinţa omului de-a conduce autovehicule", a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

În realitate, reţeta nu este recunoscută la noi în ţară, iar poliţistul nu verifică acte medicale. În Marea Britanie, spre exemplu, şoferii care urmează un tratament ce conţine medicamente cu efecte psihoactive, pot scăpa de infracţiune, dacă deţin o scrisoare medicală care le permite să se urce la volan.

România este însă departe de această soluţie, chiar dacă medici şi experţi au propus în repetate rânduri schimbarea legii. "Să definească foarte clar care este statutul de incriminare al şoferilor care urmează tratamente fie cronice bine prescrise, fie coordonate, conduse şi cu efectele dorite pentru boala pentru care au fost aceste tratamente prescrise şi care de cele mai multe ori nu au niciun fel de impact asupra capacităţii de-a şofa odată stabilizat tratamentul", a declarat Gabriel Gorun, medic legist.

Şoferii sunt pe cont propriu

Până atunci, şoferii sunt pe cont propriu. "În momentul în care iei medicamente tu nu ai voie, depinde ce substanțe au în ele și fără recomandare... Mai întâi merg la medic, văd ce spune care sunt și dacă îmi permite să pot să iau să și conduc, conduc. Le iau, dacă nu, nu le iau", spune un şofer.

Implicaţi în această situaţie controversată, medicii cer şi dezincriminarea unor substanţe, dacă sunt descoperite în cantităţi mici la analizele toxicologice, mai ales cele folosite pentru răceală.

LISTA COMPLETĂ: Dolnada, Spravato, Fentanil, Lunaldin, Pecfent, Tabfyl, Calypsol, Ketamină, Lisdexamfetamină, Lefisyo, Metadon, Metadonă, Methasan, Misyo, Sintalgon, Concerta, Morfină, Sevredol, Vendal Retard, Dropizol, Oxicodonă, Oxidolor, Mialgin, Remifentanil Kabi, Sofentil, Dolten, Alprazolam, Frontin, Praxolez, Xanax, Bromazepam, Sixmo, Suboxone, Zubsolv, Frisium, Rivotril, Codeină fosfat, Brufen Plus, Paradoren, Ultracod, Extraveral, DHC Continus, Diazepam, Fenobarbital, Luminal, Victan, Anxiar, Temelor, Medazepam, Buccolam, Midazolam, Nitrazepam, Edluar, Stilnox, Zadobra, Zolpidem, Zolsana, Clorhidrat de Tramadol, Mabron, Mabron Retard, Tramacalm, Tramadol, Tramag, Tramal Retard, Skudexa, Doreta, Tramadol/Paratemamol, Zeldiar, Gerodom, Imovane, Sonlax.

Cristina Tănasă Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Trei noi medicamente au fost adăugate pe lista celor interzise şoferilor