Observator » Evenimente » Trei zile de poveste pentru copii. Joacă, spectacole, concerte și aventură la Palatul Mogoşoaia

Video Trei zile de poveste pentru copii. Joacă, spectacole, concerte și aventură la Palatul Mogoşoaia

Andreea Petrescu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 23.08.2026, 21:09 | Modificat la 23.08.2026, 21:21

Hectare întregi de activități, practic visul oricărui copil. Palatul Mogoșoaia a fost, în acest weekend, târâmul fermecat al celor mici. S-au ascultat poveşti, s-a cântat la concerte, dar mai ales a fost joacă. Multă joacă, pentru toate vârstele şi gusturile.

Un parc întreg cu atâtea tentații, încât niciun pici n-a avut stare. Cei mai mici au înotat în spumă. După, au asistat la demonstrațiile polițiștilor și pompierilor.

"Bună ziua! Eu sunt Marc, mi-a plăcut foarte mult la scenă, acolo. E foarte distractiv. Putem vedea mașinile de pompieri, de jandarmerie, avem și tiroliană. Ne putem și cățăra, desigur", ne-a explicat  Marc.

Cei mai mari și-au ales alte distracții.

Articolul continuă după reclamă

"Din tot ce am reușit să trag cu urechea și cât am vorbit cu cei mici, cel mai mult îi încântă timpul petrecut cu părinții. Am trecut așa pe la câțiva și i-am rugat să ne jucăm un joc: continuă propoziția. Și începea: adulții ar trebui să... Iar răspunsurile au fost: să lase telefonul deoparte, să se joace mai mult cu noi", a spus Vero, gazdă.

"Au fost trei zile pline, asta e ultima. Avem scena poveștilor, unde de dimineața până seara avem activități, de la spectacole de teatru, magie, ventrilocie, până la scena mare, pe care sunt concerte", a spus şi Lulu, gazdă.

Printre standuri și scene, copiii au descoperit un loc aparte: copacul dorințelor.

Pe acelaşi subiect

Fetiţă: M-am dat pe tiroliană și am fost la copacul dorințelor.

Reporter: Ce ai făcut acolo?

FetiţăMi-am scris o dorință.

Reporter: Ne-o spui?

Fetiţă: E secret.

Un colț mic de festival, dar plin de povești mari. Unele rostite cu voce tare, altele păstrate secrete.