Video Trenul groazei s-a stricat din nou. Sute de oameni plecați din Mangalia, între care zeci de copii, au stat blocați peste 24 de ore
Trenul care a plecat ieri din Mangalia, cu destinaţia Arad, și în care sunt zeci de copii, nu a ajuns nici până la această oră la destinație. Şi nici nu se ştie când vor putea copiii să ajungă la casele lor. De două ori s-a defectat garnitura care i-a preluat. Iar după ce noaptea trecută au stat în câmp ore întregi, au mai stat alte câteva şi într-o pădure, în apropiere de staţia Valea Albă, din Mehedinţi. Abia după trei ore a venit după ei altă locomotivă.
Vremea a dat complet peste cap şi traficul pe calea ferată. Un tren plecat ieri din Mangalia, în care sunt şi 30 de copii care fuseseră în tabără, tot n-a ajuns la Arad, la mai bine de 24 de ore de când s-a pornit din gară. Totul din cauza unui copac care a căzut pe linie. Ore întregi blocaţi în tren, fără explicaţii sau provizii.
Pasageră: Nouă ore să stai într-un tren, în câmp, aproape de Fundulea şi să nu ştii: mai pleci de-acolo, nu mai pleci. Ne-au lăsat pur şi simplu de la 12 noaptea până dimineaţă la ora 9.
Prima reacţie a conducerii CFR? "De ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom", a declarat Ovidiu Vizante, directorul CFR Călători.
Spre după-amiază, directorul CFR şi-a turnat cenuşă în cap. Şi-a scuzat reacţia deplasată prin faptul că era obosit după o noapte petrecută la serviciu.
- "Vă rugăm să ne ajutați!" Pasageri blocați cu orele într-un tren încins la soare, din cauza accidentului de la...
- Primele decizii după accidentul feroviar de la Fetești. Controale la operatorii de transport marfă şi călători
- Cătălin Drulă, după accidentul de la Feteşti: Operatorul care a provocat accidentul nu va mai putea funcţiona
Blocat nouă ore în câmp, apoi s-a stricat locomotiva în pădure
Comunicatul InfoTrafic: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe traficul feroviar este blocat pe Magistrala 900 Craiova –Timișoara, din cauza trenului IR 1991, care se deplasa pe relația Mangalia –Timișoara, rămas imobilizat în stația Valea Albă (jud. Mehedinți) în urma unei defecțiuni tehnice apărute la locomotivă. Se estimează ca în aproximativ 45 -60 de minute traficul să fie reluat.
Amintim că un tren care circula pe ruta București-Mangalia, în care se aflau și 30 de copii, a rămas blocat în câmp mai mult de opt ore, noaptea trecută. CFR a precizat că trenul IR 1921 Mangalia – Bucureşti – Craiova – Arad a staţionat în stația Fundulea din cauza lipsei tensiunii în linia de contact. Potrivit companiei, trenul a acumulat o întârziere de 571 de minute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰