Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Turcii din România au mers la vot, în București și Constanța. Ce speranțe au de la alegerile prezidențiale din 28 mai

Peste zece mii de cetăţeni turci din România au fost chemaţi în acest weekend să decidă viitorul preşedinte al ţării. La Bucureşti şi Constanţa, alegătorii au mers la urne cu gândul la un viitor mai bun pentru ţara lor. Votul anticipat din diaspora a avut loc cu o săptămână înaintea turului doi al alegerilor din Turcia.

de Florentina Lazăr

la 21.05.2023 , 20:09

La Ambasada Turciei de la Bucureşti, a fost forfotă de la primele ore ale dimineţii. Cu familia sau singuri, turcii din România au vrut să îşi exercite dreptul într-un moment pe care mulţi îl văd drept unul de cotitură. 

Florentina Lazăr, reporter Observator: Aceste alegeri sunt considerate de analiştii politici printre cele mai importante din ultimii o sută de ani. În funcţie de rezultate, direcţia ţării s-ar putea îndrepta spre est, în cazul victoriei lui Erdogan, sau spre vest în cazul în care câştigă contracandidatul său. 

Alegător: Nu am votat pentru mine, pentru că eu trăiesc în România. Trăiesc foarte bine, am toate condiţiile, totul e bine. Pentru copii, pentru viitorul Turciei, cred că am votat pe cine trebuie.  

Vezi și

Alegeri în Turcia. La fel ca în 2018, turcii din România au votat cu opoziţia în primul tur

Pe acelaşi subiect

Kemal Kilicdaroglu a obţinut 57% dintre voturi. Pentru alţi alegători însă, nu există decât o singură variantă. 

Alegător: Recep Tayyip Erdogan. 

Reporter: De ce?

Alegător: Conduce ţara de 20 de ani. A făcut şcoli şi spitale. 

Peste zece mii de turci sunt înregistraţi pe listele din România, iar în urmă cu două săptămâni au votat 45% dintre ei. Cea mai mare comunitate este la Constanţa, acolo unde a fost organizată a doua secţie de votare. 

Alegător: Nu ştiu cine va câştiga, dar vreau să fie bine pentru Turcia. Sper ca rezultatul votului să fie unul perfect pentru comunitatea turcă, pentru poporul turc. 

Ozgur Kivanc Altan, ambasadorul Turciei în România: Alegerile prezidenţiale sunt întotdeauna importante, mai ales într-un sistem prezidenţial. Avem doi candidaţi şi săptămâna viitoare vom afla învingătorul. 

Alegeri în Turcia pe 28 mai. Voturile din străinătate au şanse mici să schimbe rezultatul alegerilor

Dintr-un electorat de 64 de milioane, diaspora reprezintă doar 3,4 milioane. Aflat la conducerea ţării de 20 de ani, Recep Tayyip Erdogan e favorit să obţină un nou mandat de cinci ani. O perioadă care se anunţă foarte agitată. 

Andrei Țăranu, politolog: Probabil că tensiunile şi diviziunile din Turcia se vor adânci. Erdogan nu are relaţii bune cu Occidentul, deci probabil nici nu va găsi aşa uşor finanţare încât să poată să înceapă marile şi promisele reforme economice pe care şi le-ar dori.  

Turul doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia este programat pe 28 mai.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Turcii din România au mers la vot, în București și Constanța. Ce speranțe au de la alegerile prezidențiale din 28 mai