Antena Meniu Search
x

Video Un băiețel de 2 ani a căzut de la etaj, în Botoșani. Micuțul s-a urcat pe pervaz și s-a sprijinit în plasa pentru insecte, care s-a deschis

Momente cumplite pentru o familie din Botoșani, după ce băiețelul lor în vârstă de 2 ani a fost la un pas să îşi piardă viaţa, după ce a căzut de la etajul trei al blocului unde locuiesc. Micuțul a căzut de la aproape 6 metri înălțime, după ce a ajuns pe pervazul geamului și s-a sprijinit în plasa pentru insecte, care s-a deschis.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 09.02.2022, 14:41

Vezi și

Un copil de doi ani a ajuns la spital în stare foarte gravă, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoșani. Potrivit ISU, în momentul incidentului , în apartament se mai aflau trei adulți.

"Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-a urcat pe un corp de mobilă și s-a sprijinit în plasa de protecție împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuțul a căzut în gol de la aproximativ șase metri înălțime", susțin pompierii.

Copilul a fost preluat de un echipaj de terapie intensiva mobilă SMURD și transportat la Spitalul de Pediatrie din Botoșani pentru evaluare. 

"Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD a fost solicitat, astăzi, să acorde primul ajutor unui copil în vârstă de 2 ani, care a căzut de la etajul 3 al uni bloc din municipiul Botoșani. Medicii au constatat că acesta era inconștient, prezenta un traumatism cranian cu plagă deschisă. Micuțul pacient a fost preluat și transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate", a declarat Lt. Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Pe acelaşi subiect

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

ISU Botoșani: Copiii sunt curioși, iar dacă văd o fereastră deschisă ar putea fi tentați să urce până la pervaz

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani îi sfătuiește pe părinți și adulți să țină geamurile închise atunci când nu sunt în aceeași cameră cu cei mici. Conform pompierilor, copiii sunt curioși, iar dacă văd o fereastră deschisă ar putea fi tentați să urce până la pervaz și să privească afară.

"Închise! Așa trebuie să fie geamurile atunci când părinții sau adulții în grija cărora sunt copiii nu sunt în aceeași cameră cu cei mici! Copiii sunt curioși, iar dacă văd o fereastră deschisă ar putea fi tentați să urce până la pervaz și să privească afară. Nu vă gândiți că plasele montate pentru insecte i-ar putea proteja deoarece, dacă se vor sprijini de acestea, există posibilitatea să cadă de la înălțime. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.

Pentru siguranța copiilor dumneavoastră țineți cont de următoarele recomandări: 

  • supravegheați în permanență copiii, mai ales dacă locuiți la bloc;
  • atunci când nu sunteți aproape de copil, chiar și pentru câteva clipe, închideți ferestrele;
  • folosiți dispozitivele speciale pentru blocarea ferestrelor;
  • îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea geamurilor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră;
  • explicați-le că este periculos să se aplece pe geam, chiar dacă sunt mici și poate credeți că nu vor întelege!".

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Angela Bertea -

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Un băiețel de 2 ani a căzut de la etaj, în Botoșani. Micuțul s-a urcat pe pervaz și s-a sprijinit în plasa pentru insecte, care s-a deschis