Un bărbat a ars de viu în propria casă, în Mehedinţi: "Avea un obicei. Aduna lumânări din cimitir şi le aprindea"
Tragedie într-un sat din judeţul Mehedinţi, acolo unde un bărbat în vârstă de 51 de ani şi-a pierdut viaţa după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Cei care au dat alarma au fost chiar vecinii bărbatului, însă pompierii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva din calea focului.
Potrivit fratelui victimei, incendiul ar fi izbucnit de la o lumănare lăsată nesupravegheată. "Avea un obicei. Aduna lumânări din cimitir şi de la biserică şi aprindea lumânările", a declarat fratele victimei.
Nu este pentru prima dată când locuinţa bărbatului este mistuită de flăcări. "A ars casa care a fost casa odată, i-au făcut-o primăria, a luat foc iară. I-a făcut-o pompierii şi luă foc şi asta. E a treia oară care i-a foc", spune un vecin.
Alarma a fost dată de vecini, care au observat flăcările și au sunat de urgență la 112. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul de 51 de ani, acesta fiind găsit fără viaţă în interiorul locuinţei dă către salvatori.
"În urma lichidării incendiului a fost găsită şi victima care se afla în interiorul casei de locuit", a declarat Sorin Dinculeasa, ISU Drobeta. "O persoană decedată, a fost carbonizată. Este arsă complet, aproape complet", a declarat Mihaela Petchescu, medic SAJ Mehedinţi. Poliţiştii au deschis o anchetă la finalul căreia urmează să stabilească dacă incendiul a fost într-adevăr declanșat de neglijenţa proprietarului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰