Un bărbat din Arad a vrut să o ucidă pe soţia şefului său, după ce acesta l-a concendiat. A ales apoi să se arunce în faţa trenului
Într-o clipă de nebunie, un bărbat din Arad a luat decizia să se răzbune pe şeful care l-a concediat. A încercat mai întâi să-i ucidă soţia, iar ulterior a luat decizia să se sinucidă, aruncându-se sub tren.
Un bărbat care lucra la o societate comercială a Consiliului Local Sântana, judeţul Arad, a atacat o femeie cu cuţitul şi un topor, victima fiind soţia şefului său care îl concediase, iar câteva ore mai târziu agresorul s-a sinucis, aruncându-se sub tren.
A încercat să se răzbune pe şeful său
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au declarat marţi că atacul a avut loc luni, când agresorul, în vârstă de 55 de ani, a mers acasă la şeful său pentru a se răzbuna. A sărit gardul şi a găsit-o doar pe soţia şefului (59 de ani), pe care a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit în zona toracelui şi a lovit-o cu un topor în zona capului.
Potrivit procurorilor, un vecin a auzit ţipetele femeii şi a încercat să o ajute, dar agresorul a fugit. Câteva ore mai târziu, luni seara, în timp ce era căutat de poliţişti şi procurori, agresorul a fost găsit mort pe calea ferată, lângă Gara Sântana, scrie Agerpres.
- Ion, zis "Chinezul", a fost înjunghiat până la moarte într-un apartament din Anvers. Presupusul criminal, prins...
- Alina, ucisă de colega de bancă, pe care o credea cea mai bună prietenă încă din grădiniţă. Momentul în...
- "Mi-am dat seama că nu e ea". Iubitul tinerei ucise de cea mai bună prietenă, în Mangalia, despre mesajele...
Reprezentanţii Parchetului au afirmat că nu există suspiciuni cu privire la decesul agresorului, stabilindu-se că acesta s-a sinucis aruncându-se sub tren.
Femeia înjunghiată se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în stare gravă, la Terapie Intensivă. Viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Musca, a declarat că agresorul avea probleme cu alcoolul în ultimele luni.
"Lucrase la o firmă de construcţii a Consiliului Local Sântana, era muncitor. În ultimele luni venea cu băutură la lucru tot timpul, iar şeful său l-a concediat de câteva zile", a spus viceprimarul. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰