Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un bărbat din Galaţi şi-a urmărit verişorul în trafic şi l-a atacat cu maceta. Scenele, filmate de un şofer

Săptămâna şi atacul cu maceta! Un bărbat de 40 de ani din Galaţi a lovit cu sabia un tânăr, ziua în amiaza mare, după o urmărire ca în filme, în trafic. Anchetatorii îl caută pe individ, care este de negăsit de mai bine de 24 de ore. Agresiunea vine la doar o săptămână după cea de la Brăila, unde mai mulţi interlopi au vrut să-şi omoare un rival în stradă.

de Adrian Obreja

la 09.05.2023 , 19:30

Totul s-a petrecut într-o intersecţie din Galaţi. Printre maşini, un individ înarmat cu o macetă atacă furibund. Ţinta: propriul verişor. Loviturile vin una după alta. Şoferii filmează şocaţi.

Adrian Obreja, reporter Observator: După atac, agresorul a fugit cu maşina în acea direcţie. La locuinţa lui, poliţiştii au găsit atât autoturismul, cât şi maceta cu care a atacat.

Atac cu maceta ca în filme

Vezi și

Ca prin minune, bărbatul de 39 de ani a scăpat doar cu câteva răni care nu-i pun viaţa în pericol. Seara trecută, bărbatul a mers singur la urgenţe.

Pe acelaşi subiect

Dr. Ionuț Băneșanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean Galați: Multiple leziuni şi un traumatism la membru superior stâng. A fost consultat de medicul ortoped de gardă, s-a propus internarea, dar pacientul a refuzat.

Agresorul de 40 de ani este încă în libertate. Iniţial, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală. După vizionarea imaginilor, poliţiştii au stabilit că loviturile vizau zona capului, iar încadrarea va fi schimbată.

Adrian Obreja, reporter Observator: Bărbatul urmează să fie acuzat de tentativă de omor, poliţiştii îl caută şi la această oră, iar procurorii au cerut sprijinul poliţiştilor de frontieră pentru a nu-l scăpa în afara ţării.

Atacatorul, care s-a ascuns, a fost dat în consemn în tot judeţul dar şi la frontieră.

Ciprian Stoica, IPJ Galaţi: Se sustrage în momentul de faţă cercetărilor. Acesta a fost dat în consemn atât pe raza judeţului Galaţi, cât şi la frontiera de stat a României.

Potrivit surselor din anchetă, cei doi verişori au mai avut conflicte în trecut.

Cazul pare tras la indigo cu reglarea de conturi de la Brăila. Cei patru agresori care au mutilat cu macete şi topoare un tânăr de 33 de ani în faţa blocului în care locuia au fost prinşi după cinci zile. În faţa anchetatorilor şi-au recunoscut fapta. Victima lor este şi acum internată în spital, la Bucureşti, după ce i-au fost amputate degetele de la mâini.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Un bărbat din Galaţi şi-a urmărit verişorul în trafic şi l-a atacat cu maceta. Scenele, filmate de un şofer