Un bărbat din Reşiţa, bătut cu parul în cap în plină stradă, până când şi-a pierdut cunoştinţa. Va rămâne în spital 2 luni, spun anchetatorii
Un bărbat din judeţul Caraş-Severin a fost arestat preventiv, după ce a bătut un altul, lovindu-l de mai multe ori cu un par în cap, pe o stradă din Reşiţa. Victima a fost transportată la spital şi are nevoie de îngrijiri medicale, anchetatorii afirmând că i-a fost pusă viaţa în pericol, potrivit News.
Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Caraş – Severin, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
"În data de 20.01.2023, în jurul orei în jurul orei 18.30, în timp ce afla pe Aleea Galaţi din municipiul Reşiţa, numitul M.R. a fost agresat fizic de o persoană de sex masculin, respectiv numitul P.D.F. care, folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum şi în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, viaţa victimei fiind pusă în pericol, acesta necesitând un număr de 50 de zile îngrijiri medicale în cazul evoluţiei favorabile", a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰