Un bărbat din Vaslui a violat și tâlhărit în Spania 5 femei. Autoritățile i-au dat maxim de pedeapsă: 30 de ani de închisoare!
Un bărbat din Vaslui a fost condamnat la 30 de ani de închisoare de autorităţile din Spania pentru tâlhărie, vătămare corporală şi viol.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un bărbat din Vaslui, condamnat la 30 de ani de închisoare de autorităţile din Spania pentru tâlhărie, vătămare corporală şi viol, a fost preluat de poliţiştii români pentru a executa pedeapsa în sistemul penitenciar din România.
Potrivit Poliției Române, bărbatul a fost condamnat de instanțele spaniole pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, vătămare corporală și viol, în formă continuată.
În sarcina acestuia instanța de judecată a reținut faptul că, în cursul anului 2012, împreună cu un complice, au abordat 5 victime cărora, prin amenințări și violență, le-au sustras gențile în care aveau bani, telefoane, bijuterii și alte bunuri personale.
De asemenea, instanța de judecată a reținut faptul că bărbații au încercat să constrângă prin violență victimele să întrețină raporturi sexuale, acțiuni oprite de apropierea unor trecători sau de opoziția victimelor. Într-unul dintre cazuri, victima a suferit daune fizice care s-au vindecat în 106 zile.
Transferul a fost dispus conform unei sentințe penale pronunțate de Curtea de Apel Iași prin care s-a hotărât recunoașterea și punerea în executare în România a pedepsei de 30 de ani de închisoare aplicate prin sentințele emise de instanțele din Spania.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰