Un bebeluş a venit pe lume într-un tren care circula pe ruta Franţa-Germania: "Totul a decurs bine". Trenul a întârziat 80 de minute
Un bebeluş a venit pe lume într-un tren. Micuțul, care a primit numele Felix, s-a născut s-a născut duminică dimineaţă într-un tren de mare viteză care circula pe ruta Franţa-Germania a precizat luni Societatea Naţională de Căi Ferate (SNCF) din Franţa, care operează garnitura de tren împreună cu Deutsche Bahn, societatea feroviară germană, potrivit Agerpres.
În jurul orei 08:00, la o oră după plecarea trenului ICE 9571 din Paris, şeful de tren a fost informat cu privire la o călătoare care a intrat în travaliu şi a anunţat imediat centrul operaţional care administrează ruta TGV Est. În urma apelului lansat la bordul trenului, un medic a venit în ajutorul tinerei femei, rezidentă în Germania, a precizat o purtătoare de cuvânt.
Mama şi bebeluşul a fost preluaţi de pompieri şi transportaţi la un spital
Trenul a oprit în mod excepţional la ora 8:10 în gara Lorraine TGV, din comuna Louvigny, departamentul Moselle, astfel încât femeia să poată fi preluată de pompieri. Datorită ''caracterului urgent, naşterea a avut loc în tren'', a adăugat purtătoarea de cuvânt.
''Totul a decurs bine'', iar nou-născutul, un băieţel care a primit numele Felix, s-a născut la aproximativ ora 9:10. Mama şi bebeluşul a fost preluaţi de pompieri şi transportaţi la un spital. Trenul, care trebuia să facă legătura între Paris şi Stuttgart, şi-a reluat călătoria cu o întârziere de o oră şi 20 de minute, dar nu a mers mai departe de localitatea Karlsruhe, în sud-vestul Germaniei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰